10
Iată pe cei ce şi-au pus pecetea: guvernatorul Neemia, fiul lui Hacalia, şi Zedechia,
şi Seraia, Azaria, Ieremia,
Paşhur, Amaria, Malchia,
Hatuş, Şebania, Maluc,
Harim, Meremot, Obadia,
Daniel, Ghineton, Baruc,
Meşulam, Abia, Miiamin,
Maazia, Bilgai, Şemaia: aceştia erau preoţi.
Şi leviţii: Iosua, fiul lui Azania, Binui, dintre fiii lui Henadad, Cadmiel;
10 şi fraţii lor, Şebania, Hodia, Chelita, Pelaia, Hanan;
11 Mica, Rehob, Haşabia,
12 Zacur, Şerebia, Şebania,
13 Hodia, Bani, Beninu.
14 Conducătorii poporului: Pareoş, Pahat-Moab, Elam, Zatu, Bani,
15 Buni, Azgad, Bebai,
16 Adonia, Bigvai, Adin,
17 Ater, Ezechia, Azur,
18 Hodia, Haşum, Beţai,
19 Harif, Anatot, Nebai,
20 Magpiaş, Meşulam, Hezir,
21 Meşezabeel, Ţadoc, Iadua,
22 Pelatia, Hanan, Anaia,
23 Hosea, Hanania, Haşub,
24 Haloheş, Pilha, Şobec,
25 Rehum, Haşabna, Maaseia,
26 Ahia, Hanan, Anan,
27 Maluc, Harim, Baana.
28 Şi restul poporului, preoţii, leviţii, uşierii, cântăreţii, slujitorii templului şi toţi cei ce se despărţiseră de popoarele ţărilor, ca să urmeze Legea lui Dumnezeu, soţiile lor, fiii lor, şi fiicele lor, toţi cei care aveau cunoştinţă şi pricepere
29 s-au unit cu fraţii lor, cu cei mai de vază dintre ei, şi au promis cu jurământ, şi au jurat să umble în Legea lui Dumnezeu, care fusese dată prin Moise, robul lui Dumnezeu, şi să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânului nostru, şi orânduielile şi legile Lui;
30 şi să nu dăm pe fiicele noastre după popoarele ţării, nici să nu luăm pe fiicele lor pentru fiii noştri;
31 şi dacă popoarele ţării aduc mărfuri sau altceva de vânzare în ziua Sabatului, să nu cumpăraţi de la ei în Sabat, sau într-o zi de sărbătoare; şi să lăsăm nelucrat pământul în al şaptelea an, şi să nu cerem plata nici unei datorii.
32 Am luat asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr-un siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru,
33 pentru pâinile pentru punere înainte, şi pentru darul de mâncare necurmat, şi pentru arderea-de-tot neîncetată, din zilele de Sabat, din zilele de lună nouă şi din zilele de sărbători, şi pentru lucrurile sfinte, şi pentru jertfele pentru păcat ca să facă ispăşire pentru Israel, şi pentru tot ce se face în Casa Dumnezeului nostru.
34 Şi am tras la sorţi, preoţi, leviţi, şi popor, pentru lemnele care trebuiau aduse în fiecare an, ca dar la Casa Dumnezeului nostru, după casele noastre părinteşti, la timpuri hotărâte, ca să fie arse pe altarul Domnului Dumnezeului nostru, cum este scris în Lege;
35 şi să aducem cele dintâi roade ale pământului nostru, şi cele dintâi roade din toate roadele tuturor pomilor, an de an, la Casa Domnului;
36 de asemenea pe întâii-născuţi ai fiilor noştri, şi ai vitelor noastre, cum este scris în Lege, pe întâii-născuţi ai vacilor şi oilor noastre, să-i aducem la Casa Dumnezeului nostru, la preoţii care fac slujba în Casa Dumnezeului nostru;
37 şi să aducem cele dintâi roade din plămădeală, şi darurile noastre de mâncare, şi din roadele tuturor pomilor, din must şi din untdelemn, la preoţi, în magaziile Casei lui Dumnezeu; şi să dăm zeciuială din pământul nostru leviţilor, pe care trebuie s-o ia ei înşişi în toate cetăţile aşezate pe pământurile pe care le lucrăm.
38 Şi preotul, fiul lui Aaron să fie cu leviţii, când leviţii vor lua zeciuială: şi leviţii să aducă zeciuială la Casa Dumnezeului nostru, în magaziile casei vistieriei.
39 Căci copiii lui Israel şi fiii lui Levi vor aduce în magaziile acestea darurile de grâu, de must, şi de untdelemn; acolo sunt uneltele sanctuarului, şi acolo stau preoţii care fac slujba, uşierii, şi cântăreţii. Şi nu vom părăsi Casa Dumnezeului nostru.