24
Când a văzut Balaam că Domnului I-a plăcut să binecuvânteze pe Israel, n-a mai mers ca în celelalte dăţi la descântece, ci şi-a întors faţa spre deşert.
Balaam a ridicat ochii şi a văzut pe Israel instalat în corturi, după seminţiile lui. Atunci Duhul lui Dumnezeu a venit peste el.
Şi Balaam şi-a rostit profeţia şi a zis:
Iată ce zice Balaam, fiul lui Beor, Omul cu ochii deschişi,
Cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu,
Cel ce vede viziunea Celui Atotputernic
Cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschişi:
Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove!
Locuinţele tale, Israele!
Ele se întind ca nişte văi,
Ca nişte grădini lângă un râu,
Ca nişte copaci de aloe pe care i-a sădit Domnul,
Ca nişte cedri pe lângă ape.
Apa curge din găleţile lui, Şi sămânţa lui este udată de ape mari.
Regele lui se înalţă mai presus de Agag
Şi împărăţia lui ajunge puternică.
Dumnezeu l-a scos din Egipt, Tăria lui este ca a bivolului pentru el. El nimiceşte naţiunile care se ridică împotriva lui, le sfărâmă oasele şi le străpunge cu săgeţile lui.
El se apleacă, se culcă întocmai ca un leu, ca o leoaică. Cine-l va scula? Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta, Şi blestemat să fie oricine te va blestema!
10 Balac s-a aprins de mânie împotriva lui Balaam, a bătut din mâini şi a zis lui Balaam: Eu te-am chemat să-mi blestemi duşmanii şi iată, de trei ori tu i-ai binecuvântat!
11 Acum fugi şi du-te la casa ta! Spusesem că-ţi voi da cinste, dar iată, Domnul te-a ţinut să n-o primeşti.
12 Şi Balaam a răspuns lui Balac: Oare n-am spus eu mesagerilor pe care mi i-ai trimis, zicându-le:
13 Dacă Balac mi-ar da chiar şi casa lui plină cu argint şi cu aur, tot n-aş putea călca porunca Domnului, ca să fac de la mine ori bine, ori rău; voi vorbi numai ce va zice Domnul.
14 Şi acum iată, mă duc la poporul meu. Vino şi-ţi voi spune ce va face poporul acesta poporului tău în vremurile care vor urma.
15 Şi Balaam şi-a rostit cuvântarea şi a zis: Aşa zice Balaam, fiul lui Beor, aşa zice omul care are ochii deschişi,
16 aşa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, Cel ce cunoaşte planurile Celui Preaînalt, Cel ce vede viziunea Celui Atotputernic, Cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschişi.
17 Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O Stea va răsări din Iacov, şi un Sceptru se va ridica din Israel şi va sfărâma laturile Moabului şi va nimici pe toţi copiii lui Set.
18 Şi Edom va fi în stăpânirea sa, Seir, duşmanul său, va fi, de asemenea, în stăpânirea sa. Israel va face fapte mari.
19 Cel ce se naşte din Iacov va avea domnia şi va nimici pe cel rămas din cetate.
20 Balaam a văzut pe Amalec şi a rostit următoarea cuvântare şi a zis: Amalec este cel dintâi dintre naţiuni, dar sfârşitul lui va fi nimicirea.
21 Balaam a văzut pe cheniţi şi a rostit următoarea profeţie: locuinţa ta este durabilă şi cuibul tău este pe stâncă.
22 Dar Chen va fi pustiit, până ce Asur te va lua captiv.
23 Balaam a rostit următoarea profeţie: Vai! cine va mai putea trăi când va face Dumnezeu acest lucru?
24 Dar nişte corăbii vor veni din Chitim, vor asupri pe Asur şi vor asupri pe Eber şi la urmă va fi nimicit şi el.
25 Balaam s-a ridicat, a plecat şi s-a întors acasă. Balac a plecat şi el acasă.