4
Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, zicând:
Numără pe fiii lui Chehat dintre fiii lui Levi, după familiile lor, după casele părinţilor lor,
de la vârsta de treizeci de ani în sus, până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei ce intră în această grupă, ca să lucreze în cortul întâlnirii.
Aceasta este slujba fiilor lui Chehat în cortul întâlnirii: ea priveşte lucrurile preasfinte,
La pornirea taberei, Aaron şi fiii lui să vină să dea jos perdeaua dinăuntru şi să acopere cu ea chivotul Mărturiei.
Să pună deasupra ei o învelitoare din piele de viţel de mare şi să întindă pe deasupra un covor făcut în întregime din material albastru; apoi să pună pârghiile chivotului.
Să întindă un covor albastru peste masa pâinilor şi pe acesta să pună farfuriile, castroanele, ceştile şi potirele, iar pe masă să fie pâinea pentru punerea înainte.
Şi peste acestea să întindă un covor stacojiu şi să-l acopere cu o învelitoare din piele de viţel de mare, apoi să pună pârghiile mesei.
Să ia un covor albastru şi să acopere sfeşnicul pentru lumină, împreună cu lămpile lui şi foarfecele pentru fitile, şi tăvile lui şi toate vasele de untdelemn cu care se slujeşte la el;
10 să-l pună cu toate uneltele lui într-o învelitoare de piele de viţel de mare, apoi să-l pună pe pârghii.
11 Şi peste altarul de aur să întindă un covor albastru şi să-l acopere cu o învelitoare de piele de viţel de mare, apoi să-i pună pârghiile.
12 Să ia apoi toate uneltele întrebuinţate pentru slujbă, care se folosesc în sanctuar, să le pună într-un covor albastru şi să le acopere cu o piele de viţel de mare, apoi să le pună pe o bârnă pentru cărat.
13 Să scoată cenuşa din altar şi să întindă peste altar un covor de purpură;
14 şi să pună deasupra toate uneltele pentru slujba lui, tigăile pentru cărbuni, furculiţele, lopeţile, lighenele, toate uneltele altarului; şi peste el să întindă o învelitoare de piele de viţel de mare, apoi să-i pună pârghiile.
15 Şi după ce Aaron şi fiii lui vor sfârşi de acoperit sanctuarul şi toate uneltele sanctuarului, când tabăra va fi gata de plecare, să vină fiii lui Chehat ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Aceasta este sarcina fiilor lui Chehat în cortul întâlnirii.
16 În responsabilitatea lui Eleazar, fiul preotului Aaron, intră untdelemnul pentru sfeşnic, tămâia aromată, darul de pâine pentru toate zilele şi untdelemnul pentru ungere, supravegherea întregului cort şi a tot ce este în el, a sanctuarului şi a uneltelor lui.
17 Şi Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, zicând:
18 Să nu lăsaţi ca seminţia familiilor lui Chehat să se stingă dintre leviţi,
19 ci iată ce să faceţi cu ei, pentru ca ei să trăiască şi să nu moară, când se apropie de lucrurile preasfinte: Aaron şi fiii lui să intre şi să-i aşeze pe fiecare la locul său şi la sarcina sa.
20 Dar ei să nu intre să vadă cum se învelesc lucrurile sfinte, ca să nu moară.
21 Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:
22 Numără pe fiii lui Gherşon, după casele părinţilor lor, după familiile lor.
23 Să-i numeri de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei ce intră în serviciu ca să facă slujba în cortul întâlnirii.
24 Aceasta este slujba familiilor gherşoniţilor, în ce priveşte slujirea şi ducerea lucrurilor:
25 să poarte covoarele cortului şi cortul întâlnirii cu învelitoarea lui, şi învelitoarea de piele de viţel de mare, care se pune deasupra, perdeaua de la uşa cortului întâlnirii;
26 pânzele curţii şi perdeaua de la uşa porţii curţii, de jur împrejurul cortului şi altarului, frânghiile lor şi toate uneltele care sunt pentru slujirea lor; şi ei să facă toată slujba privitoare la aceste lucruri.
27 Toate slujbele fiilor lui Gherşon, tot ce vor duce şi tot ce vor face să fie făcute după porunca lui Aaron şi a fiilor lui; şi să daţi în grija lor tot ce trebuie dus.
28 Aceasta este slujba familiilor fiilor lui Gherşon în cortul întâlnirii. Şi îndatoririle lor să fie făcute sub îndrumarea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
29 Să numeri şi pe fiii lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor;
30 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei ce intră în slujbă, ca să facă slujba la cortul întâlnirii.
31 Acestea sunt sarcinile care intră în slujba lor şi ce au ei de dus, potrivit cu toată slujba lor în cortul întâlnirii: scândurile cortului, pârghiile lui, stâlpii lui, picioarele lui;
32 stâlpii curţii de jur împrejur, picioarele lor, ţăruşii lor, frânghiile lor, toate uneltele care ţin de ei şi tot ce mai este pentru slujba lor. Să spuneţi pe nume lucrurile care sunt date în grija lor şi pe care le au ei de purtat.
33 Acestea sunt slujbele familiilor fiilor lui Merari, toate slujbele pe care le vor face ei în cortul întâlnirii, sub conducerea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
34 Moise, Aaron şi mai-marii adunării au numărat pe fiii chehatiţilor, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
35 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, pe toţi cei ce au intrat în această slujbă în cortul întâlnirii.
36 Şi cei ce au fost număraţi dintre ei, după familiile lor, au fost două mii şapte sute cincizeci.
37 Aceştia sunt cei care au fost număraţi din familiile chehatiţilor, toţi cei care îndeplineau vreo slujbă în cortul întâlnirii, pe care Moise şi Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată prin Moise.
38 Şi cei ce au fost număraţi dintre fiii lui Gherşon, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
39 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei ce au intrat în această slujbă în cortul întâlnirii,
40 cei ce au fost număraţi dintre ei, după familiile lor, după casele părinţilor lor au fost două mii şase sute treizeci.
41 Aceştia sunt cei număraţi din familiile fiilor lui Gherşon, toţi cei care îndeplineau vreo slujbă în cortul întâlnirii, pe care Moise şi Aaron i-au numărat după porunca Domnului.
42 Cei ce au fost număraţi din familiile fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinţilor lor,
43 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei ce intrau în slujbă, pentru lucrare în cortul întâlnirii,
44 cei ce au fost număraţi dintre ei după familiile lor au fost trei mii două sute.
45 Aceştia sunt cei număraţi din familiile fiilor lui Merari, pe care Moise şi Aaron i-au numărat după porunca Domnului dată prin Moise.
46 Toţi aceia dintre leviţi pe care i-au numărat Moise, Aaron şi mai-marii lui Israel, după familiile lor şi după casele părinţilor lor,
47 de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, toţi cei ce au venit să facă vreo slujbă şi să poarte cortul întâlnirii,
48 toţi cei număraţi au fost opt mii cinci sute optzeci.
49 După porunca Domnului dată prin Moise, ei au fost număraţi, arătându-i-se fiecăruia slujba sa şi sarcina sa; ei au fost număraţi după cum poruncise Domnul lui Moise.