Obadia
1
Profeţia lui Obadia. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre Edom: Am auzit o veste din partea Domnului, şi un mesager a fost trimis cu ea printre popoare, zicând: Sculaţi-vă să mergem împotriva Edomului cu război!
Iată, te voi face mic printre popoare, vei fi cel mai dispreţuit.
Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine, care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: Cine mă va arunca la pământ?
Dar chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul.
Dacă ar fi intrat la tine nişte hoţi, sau nişte jefuitori de noapte – O, cât vei fi de ruinat – ar fi luat ei oare mai mult decât ar fi putut? Dacă ar fi venit la tine nişte culegători de vie, n-ar fi lăsat ei în urmă nici un strugure?
Vai, cât de amănunţit a fost cercetat Esau! Şi cum i se vor descoperi comorile!
Toţi aliaţii tăi te-au alungat înapoi până la frontieră, prietenii tăi te-au înşelat şi te-au stăpânit. Cei ce mâncau din pâinea ta ţi-au întins curse, cărora nu le-ai acordat atenţie!
Oare, zice Domnul, nu voi nimici în ziua aceea pe cei înţelepţi din Edom, şi priceperea din muntele lui Esau?
Vitejii tăi, Temane, se vor înspăimânta, pentru ca toţi cei din muntele lui Esau să piară în măcel.
10 Din cauza violenţei împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine, şi vei fi nimicit pentru totdeauna.
11 Căci în ziua când stăteai în faţa lui, când străinii îi luau averea, când străinii intrau pe porţile lui, şi aruncau sorţul pentru Ierusalim, şi tu erai atunci ca unul din ei!
12 Dar tu nu trebuia să te uiţi mulţumit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuia să te bucuri de copiii lui Iuda în ziua pieirii lor, şi nu trebuia să vorbeşti cu mândrie în ziua Strâmtorării lor.
13 Tu nu trebuia să intri pe porţile poporului Meu în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuia să te bucuri de nenorocirea lui în ziua prăpădului lui, şi nu trebuia să pui mâna pe bogăţiile lui în ziua prăpădului lui!
14 Nu trebuia să stai la răspântii, ca să nimiceşti pe fugarii lui, şi nici nu trebuia să dai pe mâna duşmanului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului!
15 Căci ziua Domnului este aproape pentru toate popoarele. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.
16 Căci după cum aţi băut paharul mâniei voi cei de pe muntele Meu cel sfânt, tot aşa îl vor bea veşnic toate popoarele; vor bea, vor sorbi din el şi vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată.
17 Dar mântuirea va fi pe muntele Sionului, şi va fi sfinţenie; şi casa lui Iacov îşi va recuceri posesiunile.
18 Casa lui Iacov va fi un foc, şi casa lui Iosif, o flacără; dar casa lui Esau va fi miriştea, pe care o vor aprinde şi o vor mistui; şi nu va mai rămâne nici unul din casa lui Esau, căci Domnul a vorbit!
19 Cei de la sud vor stăpâni muntele lui Esau, şi cei din câmpie ţara filistenilor; vor stăpâni şi ţinutul lui Efraim şi al Samariei; şi Beniamin va stăpâni Galaadul.
20 Dar prinşii de război ai acestei armate a copiilor lui Israel vor stăpâni ţara canaaniţilor până la Sarepta, şi prinşii de război ai Ierusalimului, care sunt la Sefarad, vor stăpâni cetăţile de la sud.
21 Eliberatorii se vor urca pe muntele Sionului, ca să judece muntele lui Esau. Dar împărăţia va fi a Domnului.