2 Petru
1
Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Cristos, către cei ce au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos:
Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru.
Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui care ne-a chemat prin gloria şi puterea Lui,
prin care El ne-a dat promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin acestea să deveniţi părtaşi ai naturii dumnezeieşti, fugind de stricăciunea care este în lume prin poftă;
De aceea, dându-vă toată silinţa, uniţi cu credinţa voastră fapta, şi cu fapta, cunoştinţa;
şi cu cunoştinţa, înfrânarea; şi cu înfrânarea, răbdarea; şi cu răbdarea, evlavia;
şi cu evlavia, iubirea de fraţi; şi cu iubirea de fraţi, dragostea.
Căci, dacă lucrurile acestea sunt ale voastre şi sporesc, nu veţi fi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte cunoaşterea Domnului nostru Isus Cristos.
Dar cel ce nu are aceste lucruri este orb, nu vede departe şi a uitat că a fost curăţat de vechile lui păcate;
10 De aceea, fraţilor, siliţi-vă cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi aceste lucruri, nu veţi aluneca niciodată;
11 căci în felul acesta vi se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.
12 De aceea, voi fi gata să vă amintesc totdeauna de aceste lucruri, deşi le ştiţi şi sunteţi întăriţi în adevărul care este prezent cu voi;
13 Dar socotesc că este drept, atât cât mai sunt în cortul acesta, să vă ţin treji, aducându-vă aminte;
14 ştiind că dezbrăcarea de cortul meu pământesc este aproape, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos.
15 Îmi voi da silinţa ca şi după moartea mea să vă amintiţi totdeauna de aceste lucruri.
16 Căci nu urmând nişte basme meşteşugit alcătuite v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Cristos, ci ca martori oculari ai măreţiei Lui;
17 Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl onoare şi glorie, atunci când din gloria minunată s-a auzit un glas care îi zicea: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea.
18 Şi noi am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.
19 Şi avem cuvântul profeţiei făcut şi mai sigur, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre;
20 cunoscând mai întâi aceasta, că nici o profeţie din Scriptură nu este interpretarea cuiva.
21 Căci nici o profeţie n-a venit vreodată prin voia omului, ci oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit călăuziţi de Duhul Sfânt.