7
Fiul meu, păzeşte cuvintele mele, şi ţine ia poruncile mele.
Ţine poruncile mele, şi vei trăi, păzeşte învăţăturile mele ca lumina ochilor.
Leagă-le la degete, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.
Zi înţelepciunii: Tu eşti sora mea!; şi numeşte priceperea prietena ta,
ca să te ferească de femeia imorală, de seducătoarea care foloseşte cuvinte ademenitoare.
Căci mă uitam printre zăbrele de la fereastra casei mele,
şi am zărit printre cei neîncercaţi, am văzut printre tineri, pe un băiat fără minte.
Trecea pe stradă, pe lângă colţul unde stătea una dintre aceste femei imorale; şi a luat calea spre locuinţa ei.
Era în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă.
10 Şi, iată, i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o prostituată, şi cu inima şireată.
11 Era bună de gură şi fără astâmpăr; picioarele nu-i puteau sta acasă:
12 când pe străzi, când în pieţe, stătea la pândă pe la toate colţurile.
13 Ea l-a îmbrăţişat, l-a sărutat şi, cu o faţă obraznică, i-a zis:
14 Am cu mine jertfe de mulţumire, azi mi-am împlinit promisiunile.
15 De aceea ţi-am ieşit înainte, să te caut, şi te-am găsit.
16 Mi-am împodobit patul cu învelitori, cu aşternut de pânzeturi colorate din Egipt;
17 mi-am stropit aşternutul cu smirnă, aloe, şi scorţişoară.
18 Vino, să ne îmbătăm de dragoste până dimineaţă, să ne desfătăm cu dezmierdări!
19 Căci soţul meu nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă,
20 a luat cu el sacul cu bani, şi se va întoarce acasă într-o zi hotărâtă.
21 Cu vorba ei dulce l-a făcut să cedeze, cu buzele ei amăgitoare l-a sedus.
22 De îndată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie, ca un nebun care aleargă spre cursă,
23 până când o săgeată i-a străpuns ficatul. Ca pasărea care dă buzna în laţ, el n-a ştiut că îl va costa viaţa.
24 De aceea, ascultaţi-mă, fiilor, şi luaţi aminte la cuvintele gurii mele.
25 Nu da voie inimii tale să se abată spre calea ei, nu te rătăci pe cărările ei.
26 Căci ea a făcut să cadă mulţi răniţi, şi toţi câţi au fost ucişi de ea au fost puternici.
27 Casa ei este drumul spre iad, drumul care coboară spre locaşurile morţii.