1 De ce stai aşa de departe, Doamne? De ce Te ascunzi la vreme de necaz?
2 Cel rău, în mândria lui, persecută pe cel sărac; fă să fie prinşi în planurile pe care le-au pus la cale.
3 Căci nelegiuitul se făleşte cu dorinţele inimii lui, iar zgârcitul blestemă şi dispreţuieşte pe Domnul.
4 Cel rău zice cu mândrie: Nu pedepseşte Domnul! Nu este Dumnezeu! Iată toate gândurile lui.
5 Căile lui prosperă tot timpul; judecăţile Tale sunt prea înalte pentru el, ca să le poată vedea, şi suflă cu dispreţ împotriva tuturor duşmanilor lui.
6 El zice în inima lui: Nu mă voi clătina, în veci nu voi cădea în nenorocire.
7 Gura lui este plină de blestem, de viclenie şi de amărăciune; sub limba lui este răutate şi fărădelege.
8 Stă la pândă lângă sate şi ucide pe cel nevinovat în locuri ascunse: ochii lui pândesc pe cel nenorocit.
9 Stă la pândă în loc ascuns, ca leul în vizuină. Pândeşte ca să prindă pe cel sărac. El prinde pe cel sărac atrăgându-l în cursa lui.
10 Aşa se tupilează, se apleacă, încât cel sărac să cadă sub puterea lui.
11 El zice în inima lui: Dumnezeu uită! îşi ascunde faţa şi în veci nu va vedea!
12 Ridică-Te, Doamne, Dumnezeule, ridică-Ţi mâna! Nu uita pe cei întristaţi!
13 Pentru ce să dispreţuiască cel rău pe Dumnezeu? Pentru ce să zică în inima lui că Tu nu pedepseşti?
14 Dar Tu ai văzut; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână cauza lor. În speranţa Ta se lasă cel nenorocit şi Tu vii în ajutor orfanului.
15 Zdrobeşte braţul celui rău, pedepseşte-i fărădelegile, ca să piară din ochii Tăi!
16 Domnul este Rege în veci de veci; naţiunile sunt nimicite din ţara Lui.
17 Tu auzi, Doamne, dorinţa celor umili; Tu le întăreşti inima, îţi pleci urechea spre ei,
18 ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit, ca omul făcut din pământ să nu mai insufle groaza.