1 Doamne, în Tine mă încred; nu lăsa niciodată să fiu dat de ruşine. Eliberează-mă, în dreptatea Ta!
2 Pleacă-Ţi urechea spre mine, scapă-mă degrabă! Fii pentru mine o stâncă ocrotitoare, o cetate unde să-mi găsesc scăparea!
3 Căci Tu eşti Stânca mea şi Cetatea mea; şi de dragul Numelui Tău mă vei povăţui şi mă vei călăuzi.
4 Scoate-mă din cursa pe care mi-au întins-o duşmanii; căci Tu eşti ocrotitorul meu!
5 În mâinile Tale îmi încredinţez duhul; Tu m-ai răscumpărat, Doamne, Dumnezeul adevărului!
6 Eu am urât pe cei care s-au dedat la idoli deşerţi; dar mă încred în Domnul.
7 Fă să mă veselesc şi să mă bucur de mila Ta, căci vezi ticăloşia mea, ştii neliniştea sufletului meu,
8 şi nu m-ai dat în mâinile duşmanului, ci mi-ai pus picioarele la loc larg.
9 Ai milă de mine, Doamne, căci sunt în necaz, ochiul, sufletul şi trupul mi s-au topit de întristare;
10 mi se sfârşeşte viaţa în durere şi anii în suspine. Mi-au slăbit puterile din cauza fărădelegii mele şi oasele mele se topesc!
11 Din cauza potrivnicilor mei am ajuns de ruşine, de mare ruşine pentru vecinii mei şi de groază pentru prietenii mei; cei ce mă văd pe stradă fug de mine.
12 Din amintirea tuturor sunt uitat ca un om mort; am ajuns ca un vas sfărâmat.
13 Căci aud pe mulţi defăimându-mă; mă cuprinde spaima din toate părţile, când se sfătuiesc ei împreună împotriva mea şi conspiră să-mi ia viaţa.
14 Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: Tu eşti Dumnezeul meu!
15 Soarta mea este în mâna Ta; scapă-mă de duşmanii şi de prigonitorii mei!
16 Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă prin mila Ta!
17 Doamne, nu mă lăsa de ruşine, căci Te-am chemat; să rămână de ruşine cei răi şi să tacă în mormânt.
18 Să amuţească buzele mincinoase, care vorbesc cu îndrăzneală, cu mândrie şi dispreţ împotriva celui drept!
19 O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care ai păstrat-o celor ce se tem de Tine, pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor!
20 Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i bârfesc.
21 Binecuvântat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat mila faţă de mine, într-o cetate puternică.
22 Şi în pornirea mea nechibzuită ziceam: Sunt alungat dinaintea Ta! Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, când am strigat către Tine.
23 Iubiţi deci pe Domnul, toţi sfinţii Lui! Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi şi pedepseşte aspru pe cei mândri.
24 Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce speraţi în Domnul!