70
Grăbeşte-Te, Dumnezeule, să mă scapi; grăbeşte-Te să mă ajuţi Doamne!
Să rămână de ruşine şi înfruntaţi cei ce vor să-mi ia viaţa! Să dea înapoi şi să roşească cei ce-mi doresc rănirea.
Să se întoarcă înapoi de ruşine cei ce zic: Ha! Ha!
Toţi cei ce Te caută să se înveselească şi să se bucure în Tine! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică neîncetat: Preamărit să fie Dumnezeu!
Dar eu sunt sărac şi lipsit: grăbeşte-Te, Dumnezeule, spre mine: Tu eşti ajutorul meu şi salvatorul meu, Doamne, nu întârzia!