1 Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu şi El mă va asculta.
2 În ziua necazului meu caut pe Domnul; noaptea, mâna mi se întinde spre El fără-ncetare; sufletul meu nu vrea nici o mângâiere.
3 Mi-aduc aminte de Dumnezeu şi suspin; cuget adânc şi mi se mâhneşte duhul. (Oprire)
4 Tu îmi ţii pleoapele deschise; sunt atât de neliniştit încât nu pot vorbi.
5 Mă gândesc la zilele din vechime, la anii de odinioară.
6 Mi-aduc aminte de cântarea din noapte; cuget în inima mea şi duhul meu se întreabă:
7 Oare m-a părăsit Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?
8 S-a sfârşit pentru totdeauna mila Sa? A încetat promisiunea Sa din generaţie în generaţie?
9 A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi-a tras El, în mânia Lui, înapoi mila? (Oprire)
10 Atunci mi-am zis: Aceasta-i slăbiciunea mea; dar îmi voi aduce aminte de anii dreptei Celui Preaînalt.
11 Îmi voi aduce aminte de lucrările Domnului: sigur îmi voi aminti minunile Tale din vechime.
12 Voi medita, de asemenea, la toată lucrarea Ta, şi voi vorbi de faptele Tale.
13 Calea Ta, Dumnezeule, este în sfinţenie; Cine este un Dumnezeu atât de mare ca Dumnezeul nostru?
14 Tu eşti Dumnezeul care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.
15 Prin braţul Tău, Tu ai răscumpărat pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif. (Oprire)
16 Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat, şi adâncurile s-au mişcat.
17 Norii au turnat apă cu găleata, cerurile au trimis un sunet, şi săgeţile Tale au zburat în toate părţile.
18 Glasul tunetului Tău era în vârtejul de vânt; fulgerele au luminat lumea; pământul s-a mişcat şi s-a cutremurat.
19 Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.
20 Ai condus pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mâna lui Moise şi a lui Aaron.