1 Deci, ce vom zice că a aflat prin puterea lui trupească strămoşul nostru Avraam?
2 Dacă Avraam a fost justificat prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3 Căci ce zice Scriptura? Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a socotit ca dreptate.
4 Însă celui ce lucrează, răsplata lui nu i se socoteşte ca un har, ci ca o datorie;
5 dar celui care nu lucrează, ci crede în Cel ce justifică pe păcătos, credinţa lui îi este socotită ca dreptate.
6 Tot astfel vorbeşte şi David despre binecuvântarea omului căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte,
7 când zice: Binecuvântaţi sunt acei ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite;
8 Binecuvântat este omul căruia Domnul nu-i ţine în seamă păcatul.
9 Deci, binecuvântarea aceasta este numai pentru cei circumcişi, sau şi pentru cei necircumcişi? Căci zicem că lui Avraam credinţa i-a fost socotită ca dreptate.
10 Dar cum i-a fost socotită? Când era circumcis, sau când era încă necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis.
11 Şi a primit semnul circumciziei, ca o pecete a dreptăţii credinţei, pe care a avut-o când era necircumcis: ca astfel să poată fi tatăl tuturor celor care cred, cu toate că nu sunt circumcişi; ca să li se socotească şi lor dreptatea aceasta;
12 şi ca să fie şi tatăl celor circumcişi, adică al celor care, nu numai că sunt circumcişi, dar care şi calcă pe urmele credinţei pe care o avea tatăl nostru Avraam, când nu era circumcis.
13 Căci promisiunea făcută lui Avraam sau seminţei lui, că el va fi moştenitorul lumii, n-a fost făcută prin Lege, ci prin dreptatea credinţei.
14 Căci dacă moştenitori sunt cei care sunt ai Legii, credinţa este degeaba, şi promisiunea este desfiinţată;
15 pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este Lege, nu este nici încălcare;
16 De aceea moştenirea este prin credinţă, ca să poată fi prin har, ca astfel promisiunea să fie sigură pentru toată seminţia; nu numai pentru cei care sunt sub Lege, ci şi pentru cei care au credinţa lui Avraam, care este tatăl nostru al tuturor,
17 (după cum este scris: Te-am rânduit să fii tatăl multor naţiuni) înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care învie morţii, şi care cheamă lucrurile care nu există ca şi cum ar exista:
18 care sperând împotriva oricărei speranţe, a crezut şi a devenit astfel tatăl multor naţiuni, după cum i se spusese: Aşa va fi sămânţa ta;
19 Şi fiindcă n-a fost slab în credinţă, nu s-a uitat la trupul său îmbătrânit, când avea aproape o sută de ani, nici la faptul că Sara nu putea să aibă copii.
20 El nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci a fost întărit în credinţă, dând glorie lui Dumnezeu,
21 şi fiind pe deplin încredinţat că ceea ce El a promis, El poate să şi împlinească.
22 Şi de aceea credinţa aceasta i-a fost socotită ca dreptate.
23 Dar nu numai pentru el a fost scris că i-a fost socotită ca dreptate;
24 ci şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită, dacă credem în Cel care a înviat dintre morţi pe Isus, Domnul nostru,
25 care a fost dat din cauza fărădelegilor noastre, şi a fost înviat din nou pentru justificarea noastră;