3
Şi îngerului bisericii din Sardes scrie-i: Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Ştiu faptele tale, că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort;
Veghează şi întăreşte lucrurile care rămân, care erau pe cale să moară, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.
Adu-ţi aminte deci cum ai primit şi auzit; ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine;
Totuşi, ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, căci sunt vrednici;
Cel ce va birui va fi îmbrăcat în haine albe şi nu-i voi şterge numele din cartea vieţii, ci îi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Săi;
Cine are urechi să asculte ceea ce Duhul zice bisericilor.
Şi îngerului bisericii din Filadelfia scrie-i: Iată ce zice Cel sfânt, Cel adevărat, Cel ce ţine cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide, Cel ce închide şi nimeni nu va deschide:
Ştiu faptele tale. Iată, ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere şi totuşi ai păzit cuvântul Meu şi n-ai negat Numele Meu.
Iată ce voi face cu cei din sinagoga Satanei, cu cei care zic că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină să se închine la picioarele tale şi să ştie că te-am iubit.
10 Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării care va veni peste lumea întreagă, ca să încerce pe cei care locuiesc pe pământ.
11 Iată, Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa,
12 Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim – care se va coborî din cer de la Dumnezeul Meu. Şi voi scrie pe el Numele Meu cel nou;
13 Cine are urechi să asculte ce zice Duhul bisericilor,
14 Şi îngerului bisericii din Laodiceea scrie-i: Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul creaţiei lui Dumnezeu:
15 Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot!
16 Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, te voi vărsa din gura Mea.
17 Pentru că zici: Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol,
18 te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să fii îmbrăcat şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi alifie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi Să vezi;
19 Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă deci şi pocăieşte-te!
20 Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.
21 Celui care va birui îi voi da să stea cu Mine pe tronul Meu, după cum şi Eu am biruit şi M-am aşezat cu Tatăl Meu pe tronul Lui;
22 Cine are urechi să asculte ce zice Duhul bisericilor.