25
Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns, şi l-au îngropat în locuinţa lui la Rama. Atunci David s-a sculat şi s-a coborât în Deşertul Paran
Şi în Maon era un om, a cărui avere era în Carmel; omul era foarte bogat, avea trei mii de oi şi o mie de capre. El îşi tundea oile în Carmel.
Numele acestui om era Nabal, iar numele soţiei lui era Abigail;ea era o femeie înţeleaptă şi frumoasă la chip, dar soţul ei era aspru şi rău în faptele lui. El se trăgea din Caleb.
David a auzit în deşert că Nabal îşi tundea oile.
David a trimis la el zece tineri. Şi David a zis tinerilor: Urcaţi-vă la Carmel şi duceţi-vă la Nabal. Întrebaţi-l în numele meu de sănătate
şi să-i ziceţi aşa: Să trăieşti în pace şi pacea să fie cu casa ta şi cu tot ce este al tău.
Şi acum, am auzit că tunzi oile. Păstorii tăi au fost cu noi, noi nu i-am supărat, nici nu le-a lipsit nimic în toate zilele cât au fost la Carmel.
Întreabă pe slujitorii tăi şi ei îţi vor spune. De aceea, să capete trecere tinerii aceştia înaintea ta, fiindcă venim într-o zi bună. Dă, te rog, robilor tăi şi fiului tău David, ce vei găsi la îndemână.
Când oamenii lui David au ajuns, au spus lui Nabal toate aceste cuvinte în numele lui David; apoi au tăcut.
10 Dar Nabal a răspuns slujitorilor lui David şi a zis: Cine este David şi cine este fiul lui Isai? Astăzi sunt mulţi slujitori care fug de la stăpâni.
11 Şi să-mi iau eu pâinea, apa şi vitele mele, pe care le-am tăiat pentru tunzătorii mei şi să le dau unor oameni pe care nu-i ştiu de unde sunt?
12 Oamenii lui David şi-au urmat drumul înapoi, s-au întors şi au spus lui David toate aceste cuvinte.
13 Atunci David a zis oamenilor săi: Încingeţi-vă fiecare sabia. Şi fiecare şi-a încins sabia. David şi-a încins şi el sabia şi aproape patru sute de inşi s-au urcat după David în timp ce două sute au rămas la echipamente.
14 Dar unul dintre tinerii lui Nabal a spus lui Abigail, soţia lui Nabal, zicând: Iată, David a trimis din deşert nişte mesageri să întrebe de sănătate pe stăpânul nostru şi el s-a purtat rău cu ei.
15 Dar oamenii aceştia au fost foarte buni cu noi; nu ne-au supărat, nici nu ne-au luat nimic în toate zilele cât am fost cu ei în câmp.
16 Zi şi noapte au fost ca un zid pentru noi în tot timpul cât am fost cu ei la păscutul turmelor.
17 Şi acum cugetă şi vezi ce ai de făcut, pentru că răul este hotărât împotriva stăpânului nostru şi împotriva întregii lui case: căci el este aşa de rău încât nimeni nu poate vorbi cu el.
18 Abigail a luat îndată două sute de pâini, două burdufuri de vin, cinci oi pregătite, cinci măsuri de grâu prăjit, o sută de turte de stafide şi două sute de legături de smochine, şi le-a pus pe măgari.
19 Şi ea a zis slujitorilor ei: Mergeţi înaintea mea; iată, eu vin în urma voastră. Dar ea n-a spus nimic soţului ei Nabal.
20 Şi pe când călătorea ea pe un măgar şi cobora pe un drum tufos al muntelui, iată că David şi oamenii lui coborau înaintea ei; aşa că i-a întâlnit.
21 Acum David zisese: În zadar am păzit tot ce are omul acesta în deşert, de nu i-a lipsit nimic din tot ce are, căci mi-a întors rău pentru bine.
22 Aşa să facă Dumnezeu duşmanilor lui David, şi încă mai mult, dacă până mâine dimineaţă voi cruţa pe cineva de parte bărbătească din tot ce este al lui Nabal!
23 Când Abigail a văzut pe David, a coborât repede de pe măgar, a căzut cu faţa la pământ înaintea lui David şi s-a închinat până la pământ.
24 Ea a căzut la picioarele lui şi a zis: Lasă, domnul meu, să cadă asupra mea greşeala aceasta! Permite roabei tale să-ţi vorbească şi ascultă cuvintele roabei tale.
25 Te rog, să nu ia domnul meu aminte la omul acesta rău, Nabal, căci după cum îi este numele aşa este şi el; Nabal (Nebun) este numele lui şi este plin de nebunie. Dar eu, roaba ta, n-am văzut pe oamenii pe care i-a trimis domnul meu.
26 Şi acum, domnul meu, viu este Domnul şi viu este sufletul tău că Domnul te-a oprit să verşi sânge şi să te răzbuni cu însăşi mâna ta. Duşmanii tăi şi cei ce vor răul domnului meu să fie ca Nabal!
27 Şi acum primeşte darul acesta pe care-l aduce roaba ta domnului meu şi să se împartă oamenilor care merg după domnul meu.
28 Iartă, te rog, vina roabei tale; căci Domnul va face domnului meu o casă trainică, pentru că domnul meu poartă războaiele Domnului şi niciodată nu se va găsi răutate în tine.
29 Şi dacă se va ridica cineva care să te urmărească şi să vrea să-ţi ia viaţa, sufletul domnului meu va fi legat în mănunchiul celor vii la Domnul Dumnezeul tău; dar El va arunca sufletul duşmanilor tăi ca din praştie.
30 Când Domnul domnului meu va face tot binele pe care ţi l-a promis şi te va pune mai mare peste Israel,
31 atunci domnul meu nu va avea nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge nevinovat şi că s-a răzbunat singur. Şi când Domnul va face bine domnului meu, atunci adu-ţi aminte de roaba ta.
32 Şi David a zis Abigailei: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Israel, care te-a trimis astăzi înaintea mea!
33 Şi binecuvântată să fie judecata ta şi binecuvântată să fii tu, căci m-ai oprit în ziua aceasta să vărs sânge şi să mă răzbun cu însăşi mâna mea!
34 Dar viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, care m-a oprit să-ţi fac rău, că, dacă nu te-ai fi grăbit să vii înaintea mea, n-ar mai fi rămas nimic din ce este al lui Nabal, până la lumina zilei de mâine.
35 Şi David a primit din mâna ei ceea ce i-a adus şi i-a zis: Urcă-te în pace acasă, vezi că ţi-am ascultat glasul şi te-am primit bine.
36 Abigail a venit la Nabal şi iată, el dădea o petrecere în casa lui, ca petrecerea unui rege. Şi inima lui Nabal era veselă, pentru că era foarte beat. Aşa că ea nu i-a spus nimic până la lumina dimineţii.
37 Dar dimineaţa, după ce trecuse beţia lui Nabal, soţia lui i-a spus toate lucrurile acestea. Inima lui a primit o lovitură de moarte şi s-a făcut tare ca piatra.
38 Şi cam după zece zile, Domnul a lovit pe Nabal şi a murit.
39 Când David a auzit că Nabal a murit, a zis: Binecuvântat să fie Domnul care mi-a făcut dreptate pentru ruşinea pe care am primit-o de la Nabal şi care a oprit pe robul Său să facă rău! Domnul a făcut ca răutatea lui Nabal să cadă asupra capului lui. Şi David a trimis vorbă Abigailei că vrea s-o ia de soţie.
40 Slujitorii lui David au ajuns la Abigail la Carmel şi i-au vorbit, zicând: David ne-a trimis la tine, ca să te ia de soţie.
41 Ea s-a sculat, s-a aruncat cu faţa la pământ şi a zis: Iată, slujitoarea ta este ca o sclavă care să spele picioarele slujitorilor domnului meu.
42 Şi Abigail s-a sculat îndată şi a încălecat pe un măgar, fiind însoţită de cinci fete care au urmat-o; s-a dus după mesagerii lui David şi i-a fost soţie.
43 David luase şi pe Ahinoam din Izreel şi amândouă au fost soţiile lui.
44 Şi Saul dăduse pe fiica sa Mical, soţia lui David, lui Palti din Galim, fiul lui Laiş.