29
Filistenii şi-au adunat toate armatele la Afec, iar Israel îşi aşezase tabăra la fântâna lui Izreel.
Şi domnii filistenilor au înaintat cu sutele şi cu miile lor, dar David şi oamenii lui mergeau mai la urmă cu Achiş.
Domnii filistenilor au zis: Ce caută evreii aceştia aici? Şi Achiş a zis domnitorilor filistenilor: Acesta este David, slujitorul lui Saul, regele lui Israel, care a fost cu mine în aceste zile sau mai bine zis în aceşti ani. Şi din ziua când s-a refugiat la mine până în ziua de astăzi n-am găsit în el nici o vină.
Dar domnitorii filistenilor s-au mâniat pe el şi i-au zis: Trimite înapoi pe omul acesta, ca să se întoarcă la locul unde l-ai aşezat şi nu-l lăsa să se coboare cu noi la război, ca nu cumva în timpul luptei să devină duşmanul nostru. Căci cu ce s-ar putea el reconcilia cu stăpânul lui, dacă nu cu capetele acestor oameni?
Nu este acesta David, despre care îşi cântau unul altuia dansând şi zicând: Saul a omorât miile lui, iar David zecile lui de mii?
Atunci Achiş a chemat pe David şi i-a zis: Viu este Domnul că ai fost un om drept şi-mi place să te văd mergând şi venind cu mine în tabără, căci, din ziua când ai venit la mine până în ziua de azi, n-am găsit nimic rău în tine. Cu toate acestea nu eşti plăcut înaintea domnitorilor.
De aceea, acum întoarce-te şi du-te în pace, ca să nu faci ceva rău în ochii domnitorilor filistenilor.
Şi David a zis lui Achiş: Dar ce am făcut? Şi ce ai găsit în robul tău, de când sunt cu tine şi până în ziua de azi, ca să nu merg să lupt împotriva duşmanilor domnului meu, regele?
Dar Achiş a răspuns şi a zis lui David: Ştiu că eşti plăcut înaintea mea ca un înger al lui Dumnezeu; totuşi domnitorii filistenilor au zis: Nu se va sui cu noi la luptă.
10 Acum deci, scoală-te dis-de-dimineaţă împreună cu slujitorii stăpânului tău care au venit cu tine. Şi de îndată ce vă veţi scula şi se va lumina, să plecaţi.
11 David şi oamenii lui s-au sculat devreme ca să plece dimineaţa şi să se întoarcă în ţara filistenilor. Şi filistenii s-au urcat la Izreel.