30
Când David şi oamenii lui au ajuns la Ţiclag a treia zi, amaleciţii au năvălit în partea de sud şi în Ţiclag, au atacat Ţiclagul şi l-au ars.
Au luat captive pe femei şi pe cei ce erau acolo, de la mic până la mare; n-au omorât pe nimeni, dar au luat totul şi au plecat.
David şi oamenii lui au ajuns în cetate şi iată, era arsă de foc; şi soţiile lor, fiii lor şi fiicele lor au fost luaţi captivi.
Atunci David şi poporul care era cu el au ridicat glasul şi au plâns până n-au mai avut putere să plângă.
Şi cele două soţii ale lui David, Ahinoam izreelita şi Abigail, văduva lui Nabal carmelitul, fuseseră luate şi ele captive.
Ba mai mult, David era în mare strâmtorare, pentru că poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, căci sufletul poporului era amărât, fiecare din cauza fiilor şi fiicelor lui. Dar David s-a întărit în Domnul Dumnezeul lui.
Atunci David a zis preotului Abiatar, fiul lui Ahimelec: Te rog, adu efodul aici la mine. Şi Abiatar a adus efodul la David.
Şi David a întrebat pe Domnul, zicând: Să urmăresc armata aceasta? O voi ajunge? Şi El i-a răspuns: Urmăreşte-o, pentru că o vei ajunge şi vei recupera totul.
David a plecat, el şi cei şase sute de oameni care erau cu el, şi au ajuns la pârâul Besor, unde s-au oprit cei ce rămâneau în urmă.
10 David a continuat urmărirea, el şi patru sute de oameni; căci două sute de oameni s-au oprit, pentru că erau prea obosiţi ca să mai treacă pârâul Besor.
11 Pe câmp au găsit un egiptean, pe care l-au adus la David; ei i-au dat pâine, şi el a mâncat, şi i-au dat apă să bea.
12 Şi i-au mai dat o bucată de turtă de smochine şi două legături de stafide. După ce a mâncat, şi-a recăpătat puterea; căci nu mâncase şi nu băuse apă timp de trei zile şi trei nopţi.
13 Şi David i-a zis: Al cui eşti şi de unde eşti? Şi el a zis: Sunt un tânăr din Egipt, un slujitor al unui amalecit; stăpânul meu m-a părăsit, deoarece cu trei zile în urmă m-am îmbolnăvit.
14 Am năvălit în partea de sud a cheretiţilor, în teritoriul care aparţine de Iuda, şi la sud de Caleb; şi am ars Ţiclagul cu foc.
15 Atunci David i-a zis: Mă poţi duce la armata aceasta? Şi el a zis: Jură-mi pe Dumnezeu că nu mă vei omorî şi nici nu mă vei da pe mâna stăpânului meu şi te voi coborî la armata aceasta.
16 El l-a coborât şi iată, amaleciţii erau împrăştiaţi pe tot ţinutul, mâncând, bând şi dansând, din cauza prăzii celei mari pe care o luaseră din ţara filistenilor şi din ţara lui Iuda.
17 David i-a bătut din zorii zilei până a doua zi seara şi n-a scăpat nici unul din ei, afară de patru sute de tineri care au încălecat pe cămile şi au fugit.
18 David a recuperat astfel tot ce luaseră amaleciţii, şi David a scăpat si pe cele două soţii ale lui.
19 Nimic din ce era al lor nu le-a lipsit, de la mic până la mare, fii sau fiice, pradă sau altceva din tot ce luaseră de la ei: David a recuperat totul.
20 David a luat toate turmele şi toate cirezile; şi cei ce conduceau turma aceasta şi mergeau înaintea ei, ziceau: Aceasta este prada lui David!
21 David a ajuns la cei două sute de oameni, care fuseseră prea obosiţi ca să mai poată merge după el, şi pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieşit în întâmpinarea lui David şi a poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei şi i-a întrebat de sănătate.
22 Şi toţi oamenii cei răi şi de nimic dintre cei ce merseseră cu David, au luat cuvântul şi au zis: Fiindcă n-au venit cu noi, nu le vom da nimic din prada pe care am recuperat-o, ci doar să-şi ia fiecare soţia şi copiii şi să plece.
23 Dar David a zis: Fraţii mei, să nu faceţi aşa cu ce ne-a dat Domnul, care ne-a păzit şi a dat în mâna noastră armata care venise împotriva noastră.
24 Şi cine v-ar asculta în privinţa aceasta? Atât cât este partea acelora care s-au coborât la război, atât va fi şi partea acelora care au rămas la echipamente: şi ei vor primi la fel.
25 Lucrul acesta a rămas de atunci şi până în ziua de azi o lege şi un obicei pentru Israel.
26 Când David s-a întors la Ţiclag, o parte din pradă a trimis-o bătrânilor lui Iuda, prietenilor săi, zicând: Iată un dar pentru voi din prada luată de la duşmanii Domnului!
27 A trimis celor din Betel, celor din Ramot de la sud, celor din Iatir,
28 celor din Aroer, celor din Sifmot, celor din Eştemoa,
29 celor din Racal, celor din cetăţile Ierahmeeliţilor, celor din cetăţile cheniţilor,
30 celor din Horma, celor din Cor-Aşan, celor din Atac,
31 celor din Hebron şi din toate locurile pe care David le străbătuse cu oamenii lui.