31
Filistenii au luptat împotriva lui Israel; bărbaţii lui Israel au fugit dinaintea filistenilor şi au căzut ucişi pe Muntele Ghilboa.
Filistenii au urmărit pe Saul şi pe fiii lui. Şi filistenii au ucis pe Ionatan, pe Abinadab şi pe Malchişua, fiii lui Saul.
Lupta a devenit grea împotriva lui Saul; arcaşii l-au lovit şi a fost rănit grav de arcaşi.
Atunci Saul a zis celui ce-i purta armele: Scoate-ţi sabia şi străpunge-mă, ca nu cumva aceşti necircumcişi să vină să mă străpungă şi să-şi bată joc de mine. Dar purtătorul armelor lui n-a vrut, pentru că îi era foarte teamă. De aceea, Saul şi-a luat sabia şi s-a aruncat în ea.
Când purtătorul armelor lui a văzut că Saul era mort, s-a aruncat şi el în sabia lui şi a murit împreună cu el.
Astfel Saul, cei trei fii ai lui, purtătorul armelor lui şi toţi oamenii lui au murit împreună în aceeaşi zi.
Şi când bărbaţii din Israel, care erau de cealaltă parte a văii, şi cei ce erau de cealaltă parte a Iordanului, au văzut că bărbaţii lui Israel fugeau şi că Saul şi fiii lui muriseră, şi-au părăsit cetăţile şi au fugit şi ei; şi filistenii au venit şi s-au aşezat în ele.
Şi în ziua următoare, când filistenii au venit să dezbrace pe cei morţi, au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai lui căzuţi pe Muntele Ghilboa.
Au tăiat capul lui Saul şi l-au dezbrăcat de armura lui. Apoi au trimis mesaj prin toată ţara filistenilor ca să vestească lucrul acesta în templele idolilor lor şi în popor.
10 Apoi au pus armura lui în templul astarteelor şi i-au atârnat trupul pe zidurile Bet-Şanului
11 Şi când locuitorii Iabesului din Galaad au auzit ce au făcut filistenii lui Saul,
12 toţi vitejii s-au sculat, au mers toată noaptea şi au luat de pe zidurile Bet-Şanului trupul lui Saul şi trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars;
13 le-au luat oasele şi le-au îngropat sub stejarul din Iabes. Şi au postit şapte zile.