6
David a adunat din nou pe toţi aleşii lui Israel, în număr de treizeci de mii de oameni.
Şi David şi tot poporul care era cu el s-au sculat şi au mers la Baale-Iuda, ca să aducă de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oştirilor, care stă între heruvimi deasupra chivotului.
Şi ei au pus chivotul lui Dumnezeu într-un car nou ca să-l aducă din casa lui Abinadab, care era pe deal; Uza şi Ahio, fiii lui Abinadab, conduceau carul cel nou.
L-au adus deci cu chivotul lui Dumnezeu din casa lui Abinadab, care era pe deal; şi Ahio mergea înaintea chivotului.
David şi toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu harpe, cu lire, cu tamburine, cu fluiere şi cu cimbale.
Şi când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi s-a prins de el, pentru că boii l-au zdruncinat.
Şi mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Uza şi Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru păcatul lui, şi a murit acolo lângă chivotul lui Dumnezeu.
Şi David s-a întristat pentru că Domnul lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsă şi locul acela a fost numit Pereţ-Uza (Ruperea lui Uza) până în ziua de azi.
David s-a temut de Domnul în ziua aceea şi a zis: Cum va intra la mine chivotul Domnului?
10 Şi David n-a vrut să aducă chivotul Domnului la el în Cetatea lui David, ci David l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.
11 Chivotul Domnului a rămas trei luni în casa lui Obed-Edom din Gat. Şi Domnul a binecuvântat pe Obed-Edom şi toată casa lui.
12 Şi regelui David i s-a spus, zicând: Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom şi tot ce este al lui, din cauza chivotului lui Dumnezeu. Atunci David a mers şi a adus chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în Cetatea lui David, în mijlocul veseliei.
13 Şi tot la şase paşi pe care-i făceau cei ce duceau chivotul Domnului, el jertfea un bou şi un viţel gras.
14 Şi David dansa din toate puterile înaintea Domnului şi era încins cu efodul de in subţire.
15 Astfel David şi toată casa lui Israel au urcat chivotul Domnului, în strigăte de bucurie şi în sunet de trompetă.
16 Şi pe când chivotul Domnului intra în Cetatea lui David, Mical, fiica lui Saul, se uita pe fereastră şi a văzut pe regele David săltând şi dansând înaintea Domnului; şi ea l-a dispreţuit în inima ei.
17 Au adus chivotul Domnului şi l-au pus la locul lui în mijlocul cortului, pe care-l ridicase David pentru chivot; şi David a adus înaintea Domnului arderi-de-tot şi jertfe de mulţumire.
18 Când David a sfârşit de adus arderile-de-tot şi jertfele de mulţumire, a binecuvântat poporul în Numele Domnului oştirilor.
19 Şi a împărţit la tot poporul, la toată mulţimea lui Israel, la bărbaţi şi la femei, fiecăruia câte o bucată de pâine, şi câte o bucată de carne, şi câte o turtă de stafide. Şi tot poporul s-a dus, fiecare la casa lui.
20 Apoi David s-a întors să-şi binecuvânteze casa. Şi Mical, fiica lui Saul, a ieşit în întâmpinarea lui David şi a zis: Cât de măreţ a fost astăzi regele lui Israel! Astăzi el s-a dezgolit înaintea slujitoarelor supuşilor lui, cum se dezgoleşte unul dintre cei fără ruşine!
21 Şi David a zis lui Mical: Am dansat înaintea Domnului, care m-a ales mai presus de casa tatălui tău şi de toată casa lui, ca să mă pună conducător peste poporul Domnului, peste Israel; de aceea voi sărbători înaintea Domnului.
22 Mă voi arăta şi mai neînsemnat decât de data aceasta şi voi fi şi mai umilit în ochii mei, dar în ce priveşte slujitoarele despre care ai vorbit, ele mă vor onora.
23 Şi Mical, fiica lui Saul, n-a avut nici un copil până în ziua morţii ei.