141
1 Doamne, eu Te chem; vino degrabă la mine!
Ia aminte la glasul meu, cînd Te chem!
2 Ca tămîia să fie rugăciunea mea înaintea Ta,
şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mînilor mele!
3 Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele,
şi păzeşte uşa buzelor mele!
4 Nu-mi abate inima la lucruri rele, la fapte vinovate împreună cu oamenii cari fac răul,
şi să nu mănînc din ospeţele lor!
5 Lovească-mă cel neprihănit, căci lovirea lui îmi este binevenită;
pedepsească-mă, căci pedeapsa lui este ca untdelemnul turnat pe capul meu.
Să nu-mi întorc capul dela ea:
dar rugăciunea mea se va înalţa într’una împotriva răutăţii lor.
6 Cînd li se vor prăvăli judecătorii dealungul stîncilor,
atunci vor asculta cuvintele mele, şi vor vedea că sînt plăcute.
7 Cum se brăzdează şi se spintecă pămîntul,
aşa ni se risipesc oasele la gura mormîntului.
8 De aceea, către Tine, Doamne, Dumnezeule, îmi îndrept ochii,
la Tine caut adăpost; nu-mi părăsi sufletul!
9 Păzeşte-mă de cursa pe care mi-o întind ei,
şi de piedicile celor ce fac răul!
10 Să cadă cei răi în laţurile lor, în timp ce eu să scap!