20
Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase;
oricine se îmbată cu ele nu este înţelept. –
Frica pe care o insuflă împăratul este ca răcnetul unui leu,
cine îl supără, păcătuieşte împotriva sa însuşi. –
Este o cinste pentru om să se ferească de certuri;
dar orice nebun se lasă stăpânit de aprindere. –
Toamna, leneşul nu ară;
la secerat, ar vrea să strângă roade,
dar nu este nimic! –
Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci,
dar omul priceput ştie să scoată din ele. –
Mulţi oameni îşi trâmbiţează bunătatea;
dar cine poate găsi un om credincios? –
Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui;
ferice de copiii lui după el! –
Împăratul, care şade pe scaunul de domnie al dreptăţii,
risipeşte orice rău cu privirea lui. –
Cine poate zice: „Mi-am curăţat inima,
sunt curat de păcatul meu”? –
10 Două feluri de greutăţi şi două feluri de măsuri
sunt o scârbă înaintea Domnului. –
11 Copilul lasă să se vadă încă din faptele lui
dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană. –
12 Urechea care aude şi ochiul care vede,
şi pe una şi pe celălalt, Domnul le-a făcut. –
13 Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac;
deschide ochii şi te vei sătura de pâine. –
14 „Rău! Rău!” zice cumpărătorul,
şi plecând, se fericeşte. –
15 Este aur şi sunt multe mărgăritare;
dar buzele înţelepte sunt un lucru scump. –
16 Ia-i haina, căci s-a pus chezaş pentru altul;
şi ţine-l zălog pentru alţii. –
17 Pâinea minciunii este dulce omului,
dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş. –
18 Planurile se pun la cale prin sfat!
Fă războiul cu chibzuinţă. –
19 Cine umblă cu bârfe dă pe faţă lucrurile ascunse;
şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci. –
20 Dacă cineva blestemă pe tatăl său şi pe mama sa,
i se va stinge lumina în mijlocul întunericului. –
21 O moştenire repede câştigată de la început,
nu va fi binecuvântată la sfârşit. –
22 Nu zice: „Îi voi întoarce eu răul!”
Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta. –
23 Domnul urăşte două feluri de greutăţi,
şi cântarul mincinos nu este un lucru bun. –
24 Domnul îndreaptă paşii omului,
dar ce înţelege omul din calea sa?
25 Este o cursă pentru om să facă în pripă o făgăduinţă sfântă,
şi abia după ce a făcut juruinţa să se gândească. –
26 Un împărat înţelept vântură pe cei răi
şi trece cu roata peste ei. –
27 Suflarea omului este o lumină a Domnului,
care pătrunde până în fundul măruntaielor. –
28 Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat,
şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate. –
29 Slava tinerilor este tăria,
dar podoaba bătrânilor sunt perii albi. –
30 Mijloacele de vindecare pentru cel rău sunt bătăile
şi vânătăile până la rană. –