62
Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul;
de la El îmi vine ajutorul.
Da, El este stânca şi ajutorul meu,
turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.
Până când vă veţi năpusti asupra unui om,
până când veţi căuta cu toţii să-l doborâţi
ca pe un zid gata să cadă, ca pe un gard gata să se surpe?
Da, ei pun la cale să-l doboare din înălţimea lui:
le place minciuna;
cu gura binecuvântează, dar cu inima blestemă. – (Oprire)
Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu,
căci de la El îmi vine nădejdea.
Da, El este stânca şi ajutorul meu,
turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina.
Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea;
în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost.
Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El,
vărsaţi-vă inimile înaintea Lui!
Dumnezeu este adăpostul nostru. – (Oprire)
Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor!
Puşi în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai uşori decât o suflare.
10 Nu vă încredeţi în asuprire
şi nu vă puneţi nădejdea zadarnică în răpire;
când cresc bogăţiile, nu vă lipiţi inima de ele.
11 O dată a vorbit Dumnezeu,
de două ori am auzit
că: „Puterea este a lui Dumnezeu.”
12 A Ta, Doamne, este şi bunătatea,
căci Tu răsplăteşti fiecăruia după faptele lui.