12
Cam în timpul acela, tetrarhul Irod a pus mâinile pe unii din Biserică, pentru ca să-i chinuiască,
şi l-a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
Când a văzut că lucrul acesta le place iudeilor, a mai pus mâna şi pe Petru. –
Erau zilele sărbătorii Azimilor. –
După ce l-a prins şi l-a băgat în închisoare, l-a pus sub paza a patru grupe de câte patru soldaţi, cu gândul ca după Paşte să-l scoată înaintea poporului.
Deci Petru era păzit în închisoare şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l aducă la judecată, Petru dormea între doi soldaţi, legat de mâini cu două lanţuri şi nişte paznici păzeau uşa închisorii.
Şi, iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate şi o lumină a strălucit în închisoare. Îngerul l-a trezit pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: Scoală-te repede! Lanţurile i-au căzut jos de la mâini.
Apoi îngerul i-a zis: Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea. Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: Îmbracă-ţi haina şi vino după mine.
Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.
10 După ce au trecut de prima şi de a doua strajă, au ajuns la poarta de fier care dă în cetate şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o stradă. Îndată îngerul a plecat de lângă el.
11 Când şi-a venit Petru în fire, a zis: Acum văd cu adevărat că Domnul l-a trimis pe îngerul Său şi m-a scăpat din mâna lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu.
12 După ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă şi se rugau.
13 A bătut la uşa care dădea în portic şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine este.
14 A cunoscut glasul lui Petru şi de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.
15 Eşti nebună! i-au zis ei. Dar ea insista şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: Este îngerul lui.
16 Petru, însă, bătea mereu. Au deschis şi au rămas încremeniţi când l-au văzut.
17 Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din închisoare şi a zis: Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor. Apoi a ieşit şi s-a dus în alt loc.
18 Când s-a făcut zi, soldaţii au fost într-o mare fierbere, ca să ştie ce s-a întâmplat cu Petru.
19 Irod, după ce l-a căutat în toate părţile şi nu l-a găsit, i-a luat la cercetare pe păzitori şi a poruncit să-i omoare. Pe urmă s-a coborât din Iudeea în Cezareea, ca să rămână acolo.
20 Irod era foarte mâniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într-un gând la el şi după ce l-au câştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste dormitorul tetrarhului, au cerut pace, pentru că ţara lor se hrănea din ţara tetrarhului.
21 Într-o zi anumită, Irod s-a îmbrăcat cu hainele lui regale, s-a aşezat pe tronul lui şi le-a vorbit.
22 Mulţimea a strigat: Voce de Dumnezeu, nu de om!
23 Îndată l-a lovit un înger al Domnului, pentru că nu Îi dăduse glorie lui Dumnezeu. Şi a murit mâncat de viermi.
24 Însă Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult şi numărul ucenicilor se mărea.
25 Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim, luându-l cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.