1 Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin regiunile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit câţiva ucenici
2 şi le-a zis: Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Ei i-au răspuns: Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.
3 Dar cu ce botez aţi fost botezaţi? le-a zis. Şi ei au răspuns: Cu botezul lui Ioan.
4 Atunci Pavel a zis: Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea poporului să creadă în Cel care venea după el, adică în Isus.
5 Când au auzit ei aceste cuvinte, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.
6 Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi profeţeau.
7 Erau cam doisprezece bărbaţi în total.
8 Pe urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu şi căuta să-i convingă pe cei care-l ascultau.
9 Dar fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea poporului, Pavel a plecat de la ei, i-a despărţit pe ucenici de ei şi a învăţat în fiecare zi mulţimile în şcoala unuia numit Tiran.
10 Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei care locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit Cuvântul Domnului.
11 Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel,
12 până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei duhurile rele.
13 Nişte exorcişti iudei, care umblau din loc în loc, au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei care aveau duhuri rele, zicând: Vă conjur pe Isus, pe care-L vesteşte Pavel, să ieşiţi afară!
14 Cei care făceau lucrul acesta erau şapte fii ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă.
15 Duhul cel rău le-a răspuns: Pe Isus Îl cunosc; şi pe Pavel îl ştiu; dar voi cine sunteţi?
16 Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a doborât pe amândoi şi i-a torturat în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
17 Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes şi i-a apucat frica pe toţi; şi Numele Domnului Isus era glorificat.
18 Mulţi din cei care crezuseră veneau să mărturisească şi să spună ce făcuseră.
19 Şi unii din cei care făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor; preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de drahme;
20 cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului.
21 După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel a hotărât să se ducă la Ierusalim trecând prin Macedonia şi Ahaia. După ce voi merge acolo, îşi zicea el, trebuie să văd şi Roma.
22 A trimis în Macedonia două din ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas puţin timp în Asia.
23 Pe vremea aceea, s-a făcut o mare agitaţie referitor la Calea Domnului.
24 Un argintar numit Dimitrie făcea replici în argint ale templului Dianei şi aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig cu ele.
25 I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis: Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră depinde de meseria aceasta;
26 şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a convins şi a abătut mulţi oameni şi zice că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei.
27 Primejdia care vine din acest fapt nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ, dar şi că templul marii zeiţe Diana este considerat ca o nimica şi chiar măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea este nimicită.
28 Cuvintele acestea i-au umplut de mânie şi au început să strige: Mare este Diana efesenilor!
29 Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru şi i-au luat cu ei pe macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel.
30 Pavel voia să vină înaintea mulţimii, dar nu l-au lăsat ucenicii.
31 Chiar şi unii din mai marii Asiei care-i erau prieteni au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru.
32 Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră.
33 Atunci l-au scos din mulţime pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna şi voia să se apere înaintea mulţimii.
34 Dar când l-au cunoscut că este iudeu, au strigat toţi într-un glas timp de aproape două ceasuri: Mare este Diana efesenilor!
35 Totuşi secretarul oraşului a potolit mulţimea şi a zis: Bărbaţi efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Diane şi a chipului ei căzut din cer?
36 Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi şi să nu faceţi nimic dintr-o pornire nechibzuită.
37 Căci i-aţi adus aici pe oamenii aceştia, care nu sunt vinovaţi nici de jefuirea templului, nici de blasfemie împotriva zeiţei noastre.
38 Deci, dacă în adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată şi sunt oameni ai legii; să depună plângere unii împotriva altora.
39 Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărâ într-o adunare legală a tribunalului.
40 Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem nici un temei ca să putem îndreptăţi agitaţia aceasta.
41 După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.