6
Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi care sunteţi spirituali să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi fii atent la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.
Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Cristos.
Dacă vreunul crede că este ceva, deşi nu este nimic, se înşală singur.
Fiecare să-şi cerceteze fapta lui şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el, nu şi cu privire la alţii;
căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.
Cine primeşte învăţătura în Cuvânt, să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă.
Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.
Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească descompunerea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa eternă.
Să nu obosim în facerea binelui; căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.
10 Aşadar, cât avem prilejul, să facem bine tuturor, şi mai ales fraţilor în credinţă.
11 Uitaţi-vă cu ce litere mari v-am scris, cu însăşi mâna mea!
12 Toţi cei care umblă după plăcerea oamenilor vă obligă să primiţi circumcizia, numai ca să nu sufere ei persecuţie pentru crucea lui Cristos.
13 Căci nici ei, care au primit circumcizia, nu păzesc Legea, ci vor doar ca voi să primiţi circumcizia, pentru ca să se laude ei cu trupul vostru.
14 În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume!
15 Căci în Cristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu sunt nimic, ci a fi o creaţie nouă.
16 Şi peste toţi cei care vor umbla după etalonul acesta şi peste Israelul lui Dumnezeu să fie pace şi îndurare!
17 De acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu.
18 Fraţilor, harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu duhul vostru! Amin.