5
Rămâneţi dar tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.
Iată, eu, Pavel, vă spun că dacă vă veţi circumcide, Cristos nu vă va folosi la nimic.
Şi mărturisesc iarăşi încă o dată oricărui om care primeşte circumcizia că este dator să împlinească toată Legea.
Voi, care vreţi să fiţi consideraţi drepţi prin Lege, v-aţi despărţit de Cristos, aţi căzut din har.
Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea dreptăţii.
Căci în Isus Cristos nici circumcizia, nici necircumcizia n-are vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.
Voi alergaţi bine: cine v-a tăiat calea ca să n-ascultaţi de adevăr?
Convingerea aceasta nu vine de la Cel care v-a chemat.
Puţin aluat face să dospească toată plămădeala.
10 Eu, cu privire la voi, am, în Domnul, încrederea că nu gândiţi altfel. Dar cel care vă tulbură îşi va purta condamnarea, oricine ar fi el.
11 Cât despre mine, fraţilor, dacă mai predic circumcizia, de ce mai sunt persecutat? Atunci pricina de poticnire a crucii s-a dus.
12 Şi schilodească-se odată cei care vă tulbură!
13 Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la libertate. Numai nu faceţi din libertate un motiv ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.
14 Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: Să-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
15 Dar dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, aveţi grijă să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.
16 Zic dar: umblaţi călăuziţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
17 Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii pământeşti; acestea sunt lucruri opuse unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce vreţi.
18 Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.
19 Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: adulterul, curvia, necurăţia, desfrânarea,
20 închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, geloziile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide,
21 invidiile, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei care fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.
22 Rodul Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, amabilitatea, credincioşia,
23 blândeţea, stăpânirea de sine. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
24 Cei care sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.
25 Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
26 Să nu umblăm după o glorie deşartă, provocându-ne unii pe alţii la mânie şi invidiindu-ne unii pe alţii.