9
Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un locaş pământesc de închinare.
Într-adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită Locul Sfânt, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema Locul Preasfânt.
El avea un altar de aur pentru tămâie şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legământului.
Deasupra erau heruvimii gloriei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este timp să vorbim acum amănunţit despre aceste lucruri.
Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea exterioară a cortului.
Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale poporului.
Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis cât timp stătea în picioare cortul dintâi.
Aceasta era o asemănare pentru timpurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu-l pot duce pe cel care se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de conştiinţa lui.
10 Ele sunt doar nişte porunci pământeşti, date ca toate cele referitoare la mâncăruri, băuturi şi diferite spălări, până la stabilirea unei noi ordini.
11 Dar Cristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din creaţia aceasta;
12 şi a intrat, odată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a primit o răscumpărare eternă.
13 Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci stropită peste cei întinaţi îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului,
14 cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul cel etern, S-a adus pe Sine Însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!
15 Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făcute sub legământul dintâi, cei care au fost chemaţi, să primească moştenirea eternă care le-a fost promisă.
16 Într-adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui care l-a făcut;
17 pentru că un testament nu primeşte putere decât după moarte; n-are nici o putere cât timp trăieşte cel care l-a făcut.
18 De aceea şi primul legământ n-a fost sfinţit fără sânge.
19 Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului popor toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot poporul,
20 şi a zis: Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.
21 De asemenea, a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă.
22 Şi, după Lege, aproape totul este curăţit cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.
23 Dar, deoarece modelul lucrurilor care sunt în ceruri, a trebuit curăţit în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea.
24 Căci Cristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după modelul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se prezinte acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
25 Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine Însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui;
26 fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la crearea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.
27 Şi, după cum oamenilor le este destinat să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,
28 tot aşa, Cristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor care-L aşteaptă.