7
După aceea, Isus străbătea Galileea; nu voia să stea în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare.
Şi sărbătoarea iudeilor, sărbătoarea zisă a Corturilor, era aproape.
Fraţii Lui I-au zis: Pleacă de aici şi du-Te în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi lucrările pe care le faci.
Nimeni nu face ceva în ascuns când caută să se facă cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii.
Căci nici fraţii Lui nu credeau în El.
Isus le-a zis: Timpul Meu n-a sosit încă, dar vouă timpul totdeauna vă este prielnic.
Pe voi lumea nu vă poate urî; pe Mine Mă urăşte, pentru că mărturisesc despre ea că lucrările ei sunt rele.
Urcaţi-vă voi la sărbătoarea aceasta; Eu încă nu Mă urc la sărbătoarea aceasta, fiindcă nu Mi s-a împlinit încă timpul.
După ce le-a spus aceste lucruri, a rămas în Galileea.
10 După ce s-au urcat fraţii Lui la sărbătoare, S-a urcat şi El, dar nu pe faţă, ci cam pe ascuns.
11 Iudeii Îl căutau în timpul sărbătorii şi ziceau: Unde este?
12 Mulţimile vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: Este un om bun. Alţii ziceau: Nu, ci duce poporul în rătăcire.
13 Totuşi, de frica iudeilor, nimeni nu vorbea de El pe faţă.
14 Pe la jumătatea serbării, Isus S-a urcat la Templu. Şi învăţa mulţimea.
15 Iudeii se mirau şi ziceau: Cum are omul acesta învăţătură, căci n-a învăţat niciodată?
16 Isus le-a răspuns: Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis pe Mine.
17 Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine.
18 Cine vorbeşte de la sine caută gloria lui însuşi; dar cine caută gloria Celui care L-a trimis, acela este adevărat şi în El nu este neadevăr.
19 Oare nu v-a dat Moise Legea? Totuşi nimeni din voi nu ţine Legea. De ce căutaţi să Mă omorâţi?
20 Mulţimea I-a răspuns: Ai demon. Cine caută să Te omoare?
21 Drept răspuns, Isus le-a zis: O lucrare am făcut şi toţi vă miraţi de ea.
22 Moise v-a dat porunca privitoare la circumcizie – nu că ea vine de la Moise, ci de la patriarhi – şi voi îl circumcideţi pe om în ziua sabatului.
23 Dacă un om primeşte circumcizia în ziua sabatului, ca să nu se calce Legea lui Moise, de ce vă umpleţi de mânie împotriva Mea, pentru că am vindecat un om întreg în ziua sabatului?
24 Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate.
25 Nişte locuitori din Ierusalim ziceau: Nu este El acela pe care caută ei să-L omoare?
26 Şi totuşi, iată că vorbeşte pe faţă şi ei nu-I zic nimic! Nu cumva, într-adevăr, cei mai mari vor fi cunoscut că El este Cristosul?
27 Dar noi ştim de unde este omul acesta; însă când va veni Cristosul, nimeni nu va şti de unde este.
28 Şi Isus, pe când învăţa mulţimea în Templu, striga: Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine Însumi, ci Cel care M-a trimis este adevărat, şi voi nu-L cunoaşteţi.
29 Eu Îl cunosc, căci vin de la El şi El M-a trimis.
30 Ei căutau deci să-L prindă; şi nimeni n-a pus mâna pe El, căci încă nu-I sosise ceasul.
31 Mulţi din mulţime au crezut în El şi ziceau: Când va veni Cristosul, va face mai multe semne decât a făcut omul acesta?
32 Fariseii au auzit mulţimea spunând în şoaptă aceste lucruri despre El. Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au trimis nişte gărzi să-L prindă.
33 Isus a zis: Mai sunt cu voi puţin timp şi apoi Mă duc la Cel care M-a trimis.
34 Voi Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni.
35 Iudeii au zis între ei: Unde are de gând să se ducă omul acesta, ca să nu-l putem găsi? Doar n-o avea de gând să se ducă la cei împrăştiaţi printre greci şi să-i înveţe pe greci?
36 Ce înseamnă cuvintele acestea pe care le-a spus: Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi şi unde voi fi Eu, voi nu puteţi veni?
37 În ziua de pe urmă care era ziua cea mare a sărbătorii, Isus a stat în picioare şi a strigat: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.
38 Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.
39 Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei care vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă glorificat.
40 Când unii din mulţime au auzit aceste cuvinte, ziceau: Acesta este cu adevărat Profetul.
41 Alţii ziceau: Acesta este Cristosul. Şi alţii ziceau: Cum, din Galileea va veni Cristosul?
42 Nu zice Scriptura că Cristosul va veni din sămânţa lui David şi din satul Betleem, de unde era David?
43 S-a făcut, deci, dezbinare în mulţime din cauza Lui.
44 Unii din ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâna pe El.
45 Gărzile s-au întors, deci, la preoţii cei mai de seamă şi la farisei. Şi aceştia le-au zis: De ce nu L-aţi adus?
46 Gărzile au răspuns: Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.
47 Fariseii le-au răspuns: Doar nu aţi fost duşi şi voi în rătăcire?
48 A crezut în El vreunul din mai marii noştri sau din farisei?
49 Dar poporul acesta, care nu ştie Legea, este blestemat!
50 Nicodim, cel care venise la Isus noaptea şi care era unul din ei, le-a zis:
51 Legea noastră condamnă ea pe un om înainte ca să-l asculte şi să ştie ce face?
52 Drept răspuns, ei i-au zis: Şi tu eşti din Galileea? Cercetează bine şi vei vedea că din Galileea nu s-a ridicat nici un profet.
53 (Şi s-a întors fiecare acasă.