6
După aceea, Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei.
O mare mulţime mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi.
Isus S-a urcat pe munte şi şedea acolo cu ucenicii Săi.
Paştele, sărbătoarea iudeilor, erau aproape.
Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare mulţime vine spre El. Şi i-a zis lui Filip: De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?
Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că ştia ce are de gând să facă.
Filip i-a răspuns: Pâinile pe care le-am putea cumpăra cu două sute de dinari n-ar ajunge ca fiecare să primească puţin din ele.
Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis:
Este aici un băieţel care are cinci pâini de orz şi doi peşti, dar ce sunt acestea la atâţia?
10 Isus a zis: Spuneţi-le oamenilor să se aşeze jos. În locul acela era multă iarbă. Oamenii s-au aşezat jos, în număr de aproape cinci mii.
11 Isus a luat pâinile, I-a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărţit celor care şedeau jos; de asemenea, le-a dat şi din peşti cât au vrut.
12 După ce s-au săturat, Isus le-a zis ucenicilor Săi: Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic.
13 Le-au adunat, deci, şi au umplut douăsprezece coşuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toţi.
14 Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: Cu adevărat, acesta este profetul cel aşteptat în lume.
15 Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu forţa ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur.
16 Când s-a înserat, ucenicii Lui s-au coborât la marginea mării.
17 S-au urcat într-o corabie şi au trecut marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase şi Isus tot nu venise la ei.
18 Sufla un vânt puternic şi marea era agitată.
19 După ce au vâslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, L-au văzut pe Isus umblând pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s-au înfricoşat.
20 Dar Isus le-a zis: Eu sunt, nu vă temeţi!
21 Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.
22 Mulţimea, care rămăsese de cealaltă parte a mării, observase că acolo nu era decât o corabie şi că Isus nu Se urcase în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.
23 A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul Îi mulţumise lui Dumnezeu.
24 Când au văzut mulţimile că nici Isus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au urcat şi ele în corăbiile acestea şi s-au dus la Capernaum să-L caute pe Isus.
25 Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: Învăţătorule, când ai venit aici?
26 Drept răspuns, Isus le-a zis: Adevărat, adevărat, vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.
27 Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa eternă şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică Însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu sigiliul Lui.
28 Ei I-au zis: Ce să facem ca să împlinim lucrările lui Dumnezeu?
29 Isus le-a răspuns: Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.
30 Ce semn faci Tu, deci, L-au întrebat ei, ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?
31 Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: Le-a dat să mănânce pâine din cer.
32 Isus le-a zis: Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer,
33 căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer şi dă lumii viaţa.
34 Doamne, I-au zis ei, dă-ne totdeauna această pâine.
35 Isus le-a zis: Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.
36 Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi.
37 Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel care vine la Mine nu-l voi alunga afară:
38 căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.
39 Şi voia Celui care M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.
40 Voia Tatălui meu este ca oricine Îl vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa eternă; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
41 Iudeii murmurau împotriva Lui, pentru că zisese: Eu sunt Pâinea care s-a coborât din cer.
42 Şi ziceau: Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum, dar, zice El: Eu M-am coborât din cer?
43 Isus le-a răspuns: Nu murmuraţi între voi.
44 Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
45 În profeţi este scris: Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu. Aşa că oricine L-a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine.
46 Nu că cineva L-a văzut pe Tatăl, în afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela L-a văzut pe Tatăl.
47 Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa eternă.
48 Eu sunt Pâinea vieţii.
49 Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu şi au murit.
50 Pâinea care se coboară din cer este de aşa fel, încât omul să mănânce din ea şi să nu moară.
51 Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi etern; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.
52 La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?
53 Isus le-a zis: Adevărat, adevărat vă spun că dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
54 Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa eternă şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
55 Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
56 Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu rămân în el.
57 După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.
58 Astfel este pâinea care s-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănâncă pâinea aceasta va trăi etern.
59 Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când îi învăţa pe oameni în Capernaum.
60 Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: Vorbirea aceasta este prea de tot. Cine poate s-o rabde?
61 Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi murmurau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?
62 Dar dacă L-aţi vedea pe Fiul omului urcându-Se unde era mai înainte?
63 Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.
64 Dar sunt unii din voi care nu cred. Căci Isus ştia de la început cine erau cei care nu credeau şi cine era cel care avea să-L vândă.
65 Şi a adăugat: Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.
66 Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.
67 Atunci Isus le-a zis celor doisprezece: Voi nu vreţi să vă duceţi?
68 Doamne, I-a răspuns Simon Petru, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii eterne.
69 Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoaşterea că Tu eşti Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu.
70 Isus le-a răspuns: Nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi totuşi, unul din voi este un demon.
71 Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, căci el urma să-L vândă; el, unul din cei doisprezece.