23
S-au ridicat toţi şi L-au dus pe Isus înaintea lui Pilat.
Şi au început să-L învinuiască şi să zică: Pe omul acesta l-am găsit stârnind poporul nostru la răscoală, oprindu-l a plăti impozit Cezarului şi zicând că el este Cristosul, Regele.
Pilat L-a întrebat: Eşti Tu Regele iudeilor? Da, i-a răspuns Isus, sunt.
Pilat a zis preoţilor celor mai de seamă şi mulţimii: Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.
Dar ei insistau şi mai mult şi ziceau: Stârneşte poporul şi învaţă oamenii prin toată Iudeea, din Galileea, unde a început, până aici.
Când a auzit Pilat de Galileea, a întrebat dacă omul acesta este galilean.
Şi când a aflat că este de sub autoritatea lui Irod, L-a trimis la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea.
Irod, când L-a văzut pe Isus, s-a bucurat foarte mult, căci de mult dorea să-L vadă, din cauza celor auzite despre El; şi spera să-L vadă făcând vreo minune.
I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic.
10 Preoţii cei mai de seamă şi experţii Legii stăteau acolo şi-L învinuiau cu vehemenţă.
11 Irod, cu soldaţii lui de pază, se purta cu El cu dispreţ şi, după ce şi-a bătut joc de El şi L-a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L-a trimis înapoi la Pilat.
12 În ziua aceea, Irod şi Pilat s-au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiţi între ei mai înainte.
13 Pilat i-a strâns pe preoţii cei mai de seamă, pe conducătorii poporului şi poporul
14 şi le-a zis: Mi L-aţi adus înainte pe Omul acesta ca pe unul care stârneşte poporul la răscoală. Şi iată că, după ce L-am cercetat cu atenţie înaintea voastră, nu L-am găsit vinovat de nici unul din lucrurile de care-L acuzaţi.
15 Nici Irod nu I-a găsit nici o vină, căci ni L-a trimis înapoi; şi iată că Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte.
16 Eu, deci, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.
17 La fiecare sărbătoare a Paştelor Pilat trebuia să le elibereze câte un deţinut.
18 Ei au strigat cu toţii într-un glas: La moarte cu Omul acesta şi eliberează-ni-l pe Baraba!
19 Baraba fusese aruncat în închisoare pentru o răscoală care avusese loc în cetate şi pentru un omor.
20 Pilat le-a vorbit din nou, cu gând să-I dea drumul lui Isus.
21 Dar ei au strigat: Răstigneşte-L, răstigneşte-L!
22 Pilat le-a zis pentru a treia oară: Dar ce rău a făcut? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.
23 Dar ei strigau în gura mare şi cereau insistent să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit.
24 Pilat a hotărât să li se împlinească cererea.
25 Le-a eliberat pe cel ce fusese aruncat în închisoare pentru răscoală şi omor şi pe care-l cereau ei; iar pe Isus L-a dat în mâinile lor, ca să facă ce vor cu El.
26 Pe când Îl duceau să-L răstignească, au pus mâna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea de la câmp şi i-au pus crucea în spinare ca s-o ducă după Isus.
27 În urma lui Isus mergea o mare mulţime de oameni şi femei, care se tânguiau, se băteau în piept şi boceau după El.
28 Isus S-a întors spre ele şi le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri.
29 Căci, iată, vor veni zile când se va zice: Fericiţi sunt cele sterpe, fericit este pântecele care n-au născut şi de pieptul care n-a alăptat!
30 Atunci vor începe să zică munţilor: Cădeţi peste noi! şi dealurilor: Acoperiţi-ne!
31 Căcidacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?
32 Împreună cu El duceau şi doi răufăcător, care trebuiau omorâţi împreună cu Isus.
33 Când au ajuns la locul numit Craniul, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stânga.
34 Isus zicea: Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac! Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.
35 Mulţimea stătea acolo şi privea. Conducătorii poporului îşi băteau joc de Isus şi ziceau: Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuşi, dacă este El Cristosul, Alesul lui Dumnezeu.
36 Soldaţii, de asemenea, îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet
37 şi-I ziceau: Dacă eşti Tu Regele iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi!
38 Deasupra Lui era scris cu litere greceşti, latineşti şi evreieşti: Acesta este Regele iudeilor.
39 Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: Nu eşti Tu Cristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi mântuieştene şi pe noi!
40 Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis: Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi condamnare?
41 Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut nici un rău.
42 Şi I-a zis lui Isus: Doamne, adu-fii aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta!
43 Isus i-a răspuns: Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.
44 Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara, până la ceasul al nouălea.
45 Soarele s-a întunecat şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.
46 Isus a strigat cu voce tare: Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul! Şi când a zis aceste cuvinte Şi-a dat duhul.
47 Centurionul, când a văzut ce se întâmplase, L-a glorificat pe Dumnezeu şi a zis: Cu adevărat, Omul acesta era drept!
48 Şi tot poporul care venise la priveliştea aceea, când a văzut cele întâmplate, s-a întors bătându-se în piept.
49 Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile care-L însoţiseră din Galileea stăteau deoparte şi se uitau la cele ce se petreceau.
50 Era un consilier al Sinedriului, numit Iosif, om bun şi evlavios,
51 care nu luase parte la sfatul şi hotărârea celorlalţi. El era din Arimateea, o cetate a iudeilor şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu.
52 Omul acesta s-a dus la Pilat şi i-a cerut trupul lui Isus.
53 L-a dat jos de pe cruce, l-a înfăşurat într-o pânză de in şi l-a pus într-un mormânt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.
54 Era ziua Pregătirii şi începea ziua sabatului.
55 Femeile care veniseră cu Isus din Galileea l-au însoţit pe Iosif; au văzut mormântul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,
56 s-au întors şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua sabatului, s-au odihnit, după Lege.