8
În zilele acelea, fiindcă se strânsese din nou o mulţime mare de oameni şi n-avea ce mânca, Isus i-a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis:
Mi-e milă de mulţimea aceasta; căci iată că de trei zile stau lângă Mine şi n-au ce mânca.
Dacă le voi da drumul acasă flămânzi, vor leşina de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.
Ucenicii I-au răspuns: Cum ar putea cineva să-i sature cu pâine pe oamenii aceştia, aici, într-un loc pustiu?
Câte pâini aveţi? i-a întrebat Isus. Şapte, I-au răspuns ei.
Atunci a poruncit mulţimii să se aşeze pe pământ; a luat cele şapte pâini şi, după ce I-a mulţumit lui Dumnezeu, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă, iar ei le-au împărţit mulţimii.
Mai aveau şi câţiva peştişori: şi Isus, după ce i-a binecuvântat, a poruncit să-i împartă şi pe aceia.
Au mâncat şi s-au săturat; şi au ridicat şapte coşuri pline cu firimituri.
Erau aproape patru mii de inşi. Apoi Isus le-a dat drumul.
10 Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi şi a venit în părţile Dalmanutei.
11 Fariseii au venit deodată şi au început o polemică cu Isus; şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.
12 Isus a suspinat adânc în duhul Său şi a zis: Pentru ce cere generaţia aceasta un semn? Adevărat vă spun că acestei generaţii nu i se va da deloc un semn.
13 Apoi i-a lăsat şi a intrat iarăşi în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.
14 Ucenicii uitaseră să ia pâini; cu ei în corabie n-aveau decât o pâine.
15 Isus îi avertiza şi le zicea: Aveţi grijă să vă feriţi bine de aluatul fariseilor şi de aluatul lui Irod!
16 Ucenicii se gândeau şi ziceau între ei: Fiindcă n-avem pâini.
17 Isus a înţeles lucrul acesta şi le-a zis: Pentru ce vă gândiţi că n-aveţi pâini? Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită?
18 Aveţi ochi şi nu vedeţi? Aveţi urechi şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc?
19 Când am frânt cele cinci pâini pentru cei cinci mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu firimituri aţi ridicat? Douăsprezece, I-au răspuns ei.
20 Şi când am frânt cele şapte pâini pentru cei patru mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu firimituri aţi ridicat? Şapte, I-au răspuns ei.
21 Şi El le-a zis: Tot nu înţelegeţi?
22 Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb şi L-au rugat să Se atingă de el.
23 Isus l-a luat pe orb de mână şi l-a scos afară din sat; apoi i-a pus salivă pe ochi, Şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: Vezi ceva?
24 El s-a uitat şi a zis: Văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci.
25 Isus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a cerut să se uite ţintă şi când s-a uitat, a fost vindecat şi a văzut toate lucrurile clar.
26 Atunci Isus l-a trimis acasă şi i-a zis: Să nu intri în sat şi nici să nu spui cuiva în sat.
27 Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: Cine zic oamenii că sunt Eu?
28 Ei I-au răspuns: Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: unul din profeţi.
29 Dar voi, i-a întrebat El, cine ziceţi că sunt Eu? Tu eşti Cristosul! I-a răspuns Petru.
30 Isus le-a poruncit în mod categoric să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.
31 Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să sufere mult, să fie tăgăduit de conducătorii poporului, de preoţii cei mai de seamă şi de experţii Legii, să fie omorât şi după trei zile să învieze.
32 Le spunea lucrurile acestea pe faţă. Petru, însă, L-a luat deoparte şi a început să-L mustre.
33 Dar Isus S-a întors şi S-a uitat la ucenicii Săi, l-a mustrat pe Petru şi i-a zis: Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.
34 Apoi a chemat la El mulţimea împreună cu ucenicii Săi şi le-a zis: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.
35 Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din cauza Mea şi din cauza Evangheliei o va mântui.
36 Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?
37 Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
38 Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în această generaţie adulteră şi păcătoasă Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în gloria Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.