2
Renunţaţi deci la orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de invidie şi de defăimare
şi, ca nişte copii născuţi de curând, să doriţi laptele spiritual şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire,
dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul.
Apropiaţi-vă de El, piatra vie, respinsă de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea lui Dumnezeu.
Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă spirituală, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe spirituale, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos.
Căci este scris în Scriptură: Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.
Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care aţi crezut. Dar pentru cei necredincioşi, piatra pe care au respins-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului;
şi o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere. Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt destinaţi.
Voi, însă, sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, o naţiune sfântă, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;
10 pe voi, care odinioară nu eraţi un popor, dar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu primiserăţi îndurare, dar acum aţi primit îndurare.
11 Preaiubiţilor, vă sfătuiesc, ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul.
12 Să aveţi o purtare bună în mijlocul naţiunilor, pentru ca în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune pe care le văd, să-L glorifice pe Dumnezeu în ziua cercetării.
13 Fiţi supuşi oricărei autorităţi omeneşti, pentru Domnul: atât regelui, ca înalt stăpânitor,
14 cât şi guvernatorilor, ca unii care sunt trimişi de el să-i pedepsească pe făcătorii de rele şi să-i laude pe cei care fac bine.
15 Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcând ce este bine, să închideţi gura oamenilor neştiutori şi proşti.
16 Purtaţi-vă ca nişte oameni liberi, fără să faceţi din libertatea aceasta o haină a răutăţii, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu.
17 Cinstiţi-i pe toţi oamenii, iubiţi-i pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu, daţi-i cinste regelui!
18 Servitorilor, fiţi supuşi stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor care sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit.
19 Căci este un har dacă cineva, pentru conştiinţa lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare, şi suferă pe nedrept.
20 Într-adevăr, ce laudă este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este har la Dumnezeu.
21 Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Cristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat un exemplu, ca să călcaţi pe urmele Lui.
22 El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit viclenie.
23 Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.
24 El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru dreptate; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.
25 Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre.