4
Astfel dar, fiindcă Cristos a suferit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci Cel care a suferit în trup, a sfârşit-o cu păcatul,
pentru ca, în timpul care-i mai rămâne de trăit în trup, să nu mai trăiască după poftele omeneşti, ci după voia lui Dumnezeu.
Ajunge, într-adevăr, că în trecut aţi făcut voia naţiunilor şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în banchete, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite.
De aceea se miră ei că nu alergaţi împreună cu ei la acelaşi potop de desfrâu şi vă batjocoresc.
Dar au să dea socoteală înaintea Celui care este gata să judece viii şi morţii.
Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu în duh.
Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi, dar, şi vegheaţi în vederea rugăciunii.
Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o mulţime de păcate.
Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără să murmuraţi.
10 Ca nişte buni administratori ai harului divers al lui Dumnezeu, fiecare din voi să le slujească altora după darul pe care l-a primit.
11 Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu pentru ca în toate lucrurile să fie glorificat Dumnezeu prin Isus Cristos, a căruia este gloria şi puterea din eternitate în eternitate! Amin.
12 Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat care a dat peste voi;
13 dimpotrivă, bucuraţi-vă, în măsura în care participaţi la suferinţele lui Cristos, ca să vă bucuraţi şi să vă veseliţi şi la arătarea gloriei Lui.
14 Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Cristos, sunteţi fericiţi, fiindcă Duhul gloriei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi.
15 Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş, sau ca hoţ, sau ca răufăcător, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia.
16 Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să-L glorifice pe Dumnezeu pentru numele acesta.
17 Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?
18 Şi dacă cel drept scapă cu greu, ce va face cel nelegiuit şi cel păcătos?
19 Aşa că cei care suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Creator şi să facă ce este bine.