2 Petru
1
Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Cristos, către cei care au primit o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos:
Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Cristos!
Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce este necesar pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea Celui care ne-a chemat prin gloria şi puterea Lui,
prin care El ne-a dat promisiunile Lui preţioase şi extrem de mari, ca prin ele să vă faceţi părtaşi ai naturii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.
De aceea, daţi-vă şi voi toată silinţa ca să uniţi cu credinţa voastră virtutea; cu virtutea, cunoaşterea;
cu cunoaşterea, stăpânirea de sine; cu stăpânirea de sine, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;
cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.
Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoaştere a Domnului nostru Isus Cristos.
Dar cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.
10 De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată.
11 Într-adevăr, în felul acesta vi se va da din belşug intrare în Împărăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.
12 De aceea voi fi gata să vă aduc totdeauna aminte de lucrurile acestea, deşi le ştiţi şi sunteţi tari în adevărul pe care-l aveţi.
13 Dar consider că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji, aducându-vă aminte;
14 căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni curând, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos.
15 Îmi voi da silinţa, dar, ca şi după moartea mea să vă puteţi aduce totdeauna aminte de aceste lucruri.
16 Într-adevăr, v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu întemeindu-ne pe nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine cu ochii noştri măreţia Lui.
17 Căci El a primit de la Dumnezeu Tatăl cinste şi glorie atunci când din gloria minunată s-a auzit deasupra Lui o voce, care zicea: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.
18 Şi noi înşine am auzit această voce venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.
19 Şi avem cuvântul profeţiei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de zi şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.
20 Fiindcă mai întâi de toate, să ştiţi că nici o profeţie din Scriptură nu se explică singură.
21 Căci nici o profeţie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, conduşi de Duhul Sfânt.