1 Ce vom zice, dar, că a primit prin firea lui strămoşul nostru Avraam?
2 Dacă Avraam a fost considerat drept prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3 Căci ce zice Scriptura? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a considerat ca dreptate.
4 Însă celui care lucrează, plata cuvenită i se consideră nu ca un har, ci ca ceva datorat,
5 pe când celui care nu lucrează, ci crede în Cel care-l consideră pe păcătos drept, credinţa pe care o are el îi este considerată ca dreptate.
6 Tot astfel, şi David îl numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl consideră drept.
7 Ferice, zice el, de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite!
8 Ferice de omul căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!
9 Fericirea aceasta este numai pentru cei circumcişi sau şi pentru cei necircumcişi? Căci zicem că lui Avraam credinţa i-a fost considerată ca dreptate.
10 Dar cum i-a fost considerată? După sau înainte de circumcizia lui? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis.
11 Apoi a primit ca semn circumcizia, ca o pecete a acelei dreptăţi pe care o primise prin credinţă, când era necircumcis. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor care cred, deşi nu sunt circumcişi; ca, adică, să li se considere şi lor dreptatea aceasta;
12 şi pentru ca să fie şi tatăl celor circumcişi, adică al acelora care nu numai că sunt circumcişi, dar şi calcă pe urmele acelei credinţe pe care o avea tatăl nostru Avraam când nu era circumcis.
13 Într-adevăr, promisiunea făcută lui Avraam sau seminţei lui că va moşteni lumea n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeliul acelei dreptăţi care se primeşte prin credinţă.
14 Căci, dacă moştenitori sunt cei care se ţin de Lege, credinţa este zadarnică şi promisiunea este nimicită,
15 pentru că Legea aduce mânie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.
16 De aceea, moştenitori sunt cei care se fac prin credinţă, pentru ca să fie prin har şi pentru ca promisiunea să fie garantată pentru toată sămânţa lui Avraam; nu numai pentru sămânţa aceea care este sub Lege, ci şi pentru sămânţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,
17 după cum este scris: Te-am destinat să fii tatăl multor naţiuni. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care învie morţii şi care cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi.
18 Sperând împotriva oricărei speranţe, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor naţiuni, după cum i se spusese: Aşa va fi sămânţa ta.
19 Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.
20 El nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, i-a dat glorie lui Dumnezeu,
21 deplin încredinţat că El ce promite poate să şi împlinească.
22 De aceea, credinţa aceasta i-a fost considerată ca dreptate.
23 Dar nu numai pentru el este scris că i-a fost considerată ca dreptate,
24 ci este scris şi pentru noi, cărora de asemenea ne va fi considerată, nouă celor care credem în Cel care L-a înviat din morţi pe Isus Cristos, Domnul nostru,
25 care a fost dat din cauza fărădelegilor noastre şi a înviat din cauză că am fost consideraţi drepţi.