3
Care este, deci, întâietatea iudeului, sau care este folosul circumciziei?
Oricum, sunt mari. Şi mai întâi de toate prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: Ca să fii găsit drept în cuvintele Tale şi să ieşi biruitor când vei fi judecat.
Dar dacă nelegiuirea noastră pune în lumină dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.)
Nicidecum! Pentru că altfel cum va judeca Dumnezeu lumea?
Şi dacă prin minciuna mea adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre gloria Lui, de ce mai sunt eu însumi judecat ca păcătos?
Şi de ce să nu facem răul ca să rezulte bine din el, cum pretind unii, care ne vorbesc de rău, că spunem noi? Condamnarea acestor oameni este dreaptă.
Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat,
10 după cum este scris: Nu este nici un om drept, nici unul măcar.
11 Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să-L caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
12 Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.
13 Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;
14 gura le este plină de blestem şi de amărăciune;
15 au picioarele grăbite să verse sânge;
16 prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
17 nu cunosc calea păcii;
18 frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.
19 Ştim însă că tot ce spune Legea spune celor care sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
20 Căci nimeni nu va fi considerat drept înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoaşterea deplină a păcatului.
21 Dar acum s-a arătat o dreptate pe care o dă Dumnezeu fără Lege – despre ea mărturisesc Legea şi Profeţii –
22 şi anume, dreptatea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa lui Isus Cristos pentru toţi şi peste toţi cei care cred în El. Nu este nici o deosebire.
23 Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu.
24 Şi sunt consideraţi drepţi fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus.
25 Pe El Dumnezeu L-a predestinat să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate dreptatea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în timpul îndelungii răbdări a lui Dumnezeu,
26 pentru ca acum să-Şi arate dreptatea Lui în aşa fel încât să fie drept şi totuşi să considere drept pe cel care crede în Isus.
27 Unde este dar motivul de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei.
28 Pentru că noi credem că omul este considerat drept prin credinţă, fără faptele Legii.
29 Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al naţiunilor? Da, este şi al naţiunilor,
30 deoarece Dumnezeu este unul singur şi El îi va considera drepţi prin credinţă pe cei circumcişi şi tot prin credinţă şi pe cei necircumcişi.
31 Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.