1 Spun adevărul în Cristos, nu mint; conştiinţa mea luminată de Duhul Sfânt îmi este martoră
2 că simt o mare întristare şi am o durere neîncetată în inimă,
3 căci aproape că doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.
4 Ei sunt israeliţi, au înfierea, gloria, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, promisiunile,
5 patriarhii şi din ei a ieşit, după trup, Cristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat etern. Amin!
6 Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei care se coboară din Israel, sunt Israel;
7 şi, deşi sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam, ci este scris: În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele.
8 Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii promisiunii sunt consideraţi ca sămânţă.
9 Căci cuvântul acesta este o promisiune: Pe vremea aceasta Mă voi întoarce şi Sara va avea un fiu.
10 Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a conceput doi gemeni numai de la părintele nostru Isaac.
11 Căci, deşi cei doi gemeni nu se născuseră încă şi nu făcuseră nici bine nici rău – ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere nu prin fapte, ci prin Cel care cheamă –
12 i s-a zis Rebecăi: Cel mai mare va fi rob celui mai mic,
13 după cum este scris: Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.
14 Deci ce vom zice? Nu cumva este nedreptate în Dumnezeu? Nicidecum!
15 Căci El i-a zis lui Moise: Voi avea milă de oricine-Mi va place să am milă şi Mă voi îndura de oricine-Mi va place să Mă îndur.
16 Aşadar, nu depinde nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.
17 Fiindcă Scriptura îi zice lui Faraon: Te-am ridicat special ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi pentru ca Numele Meu să fie vestit pe tot pământul.
18 Astfel, El are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea.
19 Dar îmi vei zice: Atunci de ce mai învinovăţeşte? Căci cine poate sta împotriva voii Lui?
20 Dar, mai degrabă, cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui care l-a făcut: Pentru ce m-ai făcut aşa?
21 Nu are olarul autoritate asupra lutului său, ca din aceeaşi bucată de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste şi un alt vas pentru o întrebuinţare de dispreţ?
22 Şi ce putem spune dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi reveleze puterea, a suportat cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire
23 şi să-Şi arate bogăţia gloriei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru glorie?
24 Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre naţiuni,
25 după cum se zice în Osea: Voi numi popor al Meu pe cel care nu era poporul Meu şi preaiubită pe cea care nu era preaiubită.
26 Şi acolo unde li se zicea: Voi nu sunteţi poporul Meu, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.
27 Isaia, pe de altă parte, strigă cu privire la Israel:
Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită.
28 Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui.
29 Şi, cum zisese Isaia mai înainte: Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Savaot urmaşi, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.
30 Deci ce vom zice? Naţiunile care nu umblau după dreptate au primit dreptatea, şi anume dreptatea care se primeşte prin credinţă;
31 pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea dreptatea, n-a ajuns la Legea aceasta.
32 Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire,
33 după cum este scris: Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere; şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine.