20
Apoi am văzut coborându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia adâncului şi un lanţ mare.
El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satan, şi l-a legat pentru o mie de ani.
L-a aruncat în adânc, l-a închis acolo şi a sigilat intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele naţiunile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţin timp.
Şi am văzut nişte tronuri; şi celor care au stat pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor cărora li se tăiase capul datorită mărturiei lui Isus şi din cauza Cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor care nu s-au închinat fiarei şi imaginii ei şi nu au primit semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au domnit cu Cristos o mie de ani.
Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este prima înviere.
Fericiţi şi sfinţi sunt cei care au parte de prima înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o autoritate; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos şi vor domni cu El o mie de ani.
Când se vor împlini cei o mie de ani, Satan va fi dezlegat;
şi va ieşi din închisoarea lui, ca să înşele naţiunile care sunt în cele patru puncte cardinale ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
Şi ei s-au aşezat pe faţa pământului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.
10 Şi Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi profetul mincinos. Şi vor fi chinuiţi zi şi noapte în eternitate.
11 Apoi am văzut un tron mare şi alb şi pe Cel care stătea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele.
12 Şi i-am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea tronului. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
13 Marea i-a dat înapoi pe morţii care erau în ea; moartea şi locuinţa morţilor i-au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.
14 Şi moartea şi locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua.
15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc.