21
Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era.
Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, pregătită ca o mireasă împodobită pentru soţul ei.
Şi am auzit o voce puternică ce ieşea din tron şi zicea: Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui, iar Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici bocet, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.
Cel care stătea pe tron a zis: Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Şi a adăugat: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.
Apoi mi-a zis: S-a sfârşit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui căruia îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.
Cel care va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu.
Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, urâcioşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.
Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii a venit şi a vorbit cu mine şi mi-a zis: Vino să-ţi arăt mireasa, soţia Mielului!
10 Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu,
11 având gloria lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.
12 Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece triburi din Israel.
13 Spre est erau trei porţi; spre nord, trei porţi; spre sud, trei porţi; şi spre vest, trei porţi.
14 Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
15 Îngerul care vorbea cu mine avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.
16 Cetatea era în patru colţuri şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia şi a găsit aproape douăsprezece mii de stadii. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau egale.
17 I-a măsurat şi zidul şi-a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.
18 Zidul era făcut din iaspis şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.
19 Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia, de calcedoniu; a patra, de smarald;
20 a cincea, de sardonix: a şasea, de sardiu; a şaptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de crisopraz; a unsprezecea, de hiacint; a douăsprezecea, de ametist.
21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece perle. Fiecare poartă era dintr-o singură perlă. Strada cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.
22 În cetate n-am văzut nici un Templu, pentru că Domnul Dumnezeu cel Atotputernic şi Mielul sunt Templul ei.
23 Cetatea n-are nevoie nici de soare, nici de lună ca s-o lumineze, căci o luminează gloria lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul.
24 Naţiunile vor umbla în lumina ei şi regii pământului îşi vor aduce gloria şi cinstea lor în ea.
25 Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.
26 În ea vor aduce gloria şi cinstea naţiunilor.
27 Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în urâciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.