138
1 Lăuda-te-voiu din toată inima mea, Înaintea zeilor îţi voiu psalmodia; 2 Înaintea sfântului tău templu mă voiu închina, Şi voiu lăuda numele tău pentru îndurarea ta şi adevărul tău, Căci mărit-ai făgăduinţa ta preste tot numele tău. 3 În ziua, când am strigat, răspunsu-mi-ai, încurajatum’ai; În sufletul meu este o nouă putere.
4 Laude-te, Doamne, toţi regii pământului; Căci auzit-au cuvintele gurei tale. 5 Şi să cânte căile Domnului, Căci mare este mărirea Domnului. 6 De şi înalt este Domnul, totuşi caută spre cel umilit, Şi de departe cunoaşte pre cel mândru. 7 De umblu în strâmtorare, tu mă reînsufleţeşti, Asupra mâniei neamicilor mei întinzi mâna ta, Şi dreapta ta mă ajută, 8 Domnul sfârşi-va pentru mine ceeace a început; Doamne, îndurarea ta este în veci; Lucrările mânelor tale nu le părăsi.