21
Şi Iosafat adormi cu părinţii săi, şi fu îmmormântat lângă părinţii săi, în cetatea lui David. Şi Iehoram, fiul său, domni în locul său. Şi avea fraţi, fii ai lui Iosafat: Azaria, Iehiel, Zecaria, Azaria, Micael, şi Şefatia; toţi aceştia erau fiii lui Iosafat, regele lui Israel. Şi părintele lor le-a fost dat daruri multe în argint, în aur, şi în lucruri preţioase, şi cetăţi întărite în Iuda; dar regatul îl dădu lui Iehoram; că el era întâiu născutul. Şi Iehoram ajungând la regatul părintelui său, şi întărindu-se, ucise pre toţi fraţii săi cu sabia, şi încă câţiva din mai marii lui Israel.
De treizeci şi doi de ani era Iehoram, când se făcu rege, şi opt ani domni la Ierusalim. Şi umblă pe căile regilor lui Israel, după cum făcuse casa lui Ahab; că o fată a lui Ahab îi era femeie; şi el făcu rele în ochii Domnului. Dar Domnul nu voi să peardă casa lui David, pentru legământul, pre care-l încheiase cu David, şi fiindcă zisese, că îi va da candelă, lui şi fiilor lui pentru totdeauna.
În zilele lui se rupse Edomul de supt stăpânirea lui Iuda, şi puse rege preste sine. Şi ieşi Iehoram cu mai marii oştirilor sale, şi toate carele lui cu dânsul, şi porni noaptea, şi bătu pre Edomiţi, cari îl înconjuraseră, şi pre căpeteniile carelor lor. 10 Totuşi Edomul se rupse de supt stăpânirea lui Iuda, până în ziua de astăzi. Tot în acel timp se rupse Libna de supt stăpânirea lui Iehoram; căci el părăsise pre Domnul, Dumnezeul părinţilor săi.
11 Şi făcu înălţimi pe munţii lui Iuda, şi trase pre locuitorii Ierusalimului în desfrânare, şi amăgi pre Iuda.
12 Şi veni o scrisoare dela Ilie, profetul, către dânsul, zicând: Aşa zice Domnul, Dumnezeul lui David, părintele tău: Fiindcă n’ai umblat pe căile lui Iosafat, părintele tău, şi pe căile lui Asa, regele din Iuda, 13 ci ai umblat pe căile regilor lui Israel, şi ai tras pre Iuda şi pre locuitorii Ierusalimului în desfrânare, precum casa lui Ahab a tras în desfrânare pre Israel, şi pre fraţii tăi, casa părintelui tău, cari erau mai buni decât tine, i-ai ucis, 14 iacă, cu mare lovitură va lovi Domnul pre poporul tău, pre fiii tăi, şi pre femeile tale, şi toată averea ta; 15 şi tu vei cădea în boală grea, în boală de măruntaie, până ce de boală vor cădea din tine măruntaiele zi de zi.
16 Şi deşteptă Domnul asupra lui Iehoram spiritul Filistenilor şi al Arabilor, cari locuiau lângă Etiopieni. 17 Şi se suiră asupra lui Iuda, şi năvăliră asupra-i, şi duseră cu ei toată averea ce se află în casa regelui, precum şi pre fiii lui şi femeile lui, aşa că nu-i rămase nici un fiu, afară de Ioahaz, cel mai tânăr din fiii săi. 18 Şi în urma tuturor acestora, îl lovi pre el Domnul în măruntaiele sale cu o boală, fără de leac. 19 Şi a fost, că strecurându-se zi cu zi, sfârşindu-se timpul de doi ani de zile, căzură măruntaele sale de boala sa, şi muri de boală grea; dar poporul său nu-i făcu arderi, după cum făcuse părinţilor săi. 20 De treizeci şi doi de ani era el, când se făcu rege, şi opt ani domni la Ierusalim. Şi muri fără să fie dorit; şi l-au îmmormântat, în cetatea lui David, dar nu în mormântul regilor.