1 În ce chip doreaşte cerbul spre izvoarăle apelor, aşa doreaşte sufletul mieu spre Tine, Dumnezeule.
2 Însătat-au sufletul mieu spre Dumnezeul cel tare, cel viu; când voiu veni şi mă voiu arăta feaţii lui Dumnezeu.
3 Făcutu-s-au lacrămile meale mie pâine zioa şi noaptea; când mi să zicea mie în toate zilele: „Unde easte Dumnezeul tău?”
4 Aceastea mi-am adus aminte, şi am vărsat spre mine sufletul mieu, că voiu treace în locul cortului celui minunat, până la Casa lui Dumnezeu.
5 În glasul bucuriei şi al mărturisirii sunetului ce prăznuiaşte.
6 Pentru ce eşti măhnit, sufletul mieu, şi pentru ce mă turburi?
7 Nădăjduiaşte spre Dumnezeu, că mă voiu mărturisi Lui, mântuirea feaţii meale şi Dumnezeul mieu.
8 Spre mine însumi sufletul mieu s-au turburat; pentru aceasta îmi voiu aduce aminte de Tine din pământul Iordanului şi al Ermonului, din munte mic.
9 Adânc pre adânc chiiamă, întru glasul jghiiaburilor Tale.
10 Toate înălţările Tale şi valurile Tale preste mine au trecut.
11 Zioa va porunci Domnul mila Sa, şi noaptea cântarea Lui de la mine.
12 Rugăciunea Dumnezeului vieţii meale; zice-voiu lui Dumnezeu: „Sprijinitoriul mieu eşti.
13 Pentru ce m-ai uitat? Şi pentru ce măhnindu-mă umblu când mă năcăjeaşte vrăjmaşul?”
14 Când să sfăramă oasele meale, mă ocărea vrăjmaşii miei.
15 Când zicea ei mie în toate zilele: „Unde easte Dumnezeul tău? Pentru ce eşti măhnit, sufletul mieu, şi pentru ce mă turburi?”
16 Nădăjduiaşte spre Dumnezeu, că mă voiu mărturisi Lui, mântuirea feaţii meale şi Dumnezeul mieu.