1 Iară Tovit, tatăl lui, număra toate zilele.
2 Şi după ce s-au plinit zilele călătoriei şi nu au venit, au zis Tovit: „Să nu cumva să se fie ruşinat? Au să nu fie cumva murit Gavail şi nimenea nu easte, carele să-i dea lui argintul?” Şi s-au întristat foarte.
3 Şi i-au zis lui muiarea: „Perit-au pruncul, de vreame ce zăboveaşte!” Şi au început a-l plânge pre el şi au zis: „Vai, rău îmi pare, fiiule, că te-am lăsat, lumina ochilor miei!”
4 Iară Tovit i-au zis ei: „Taci, nu te supăra, că sănătos easte!” Şi ea au zis lui „Taci, nu mă înşela! Perit-au pruncul mieu!”
5 Şi mergea în toate zilele afară la drumul pre care s-au fost dus. Şi zioa pâine nu mânca şi nopţile toate nu înceta a plânge pre Tovia, fiiul său, până ce s-au sfârşit ceale patrusprăzeace zile de nuntă, care s-au jurat Raguil să le petreacă el acolo.
6 Şi au zis Tovia lui Raguil: „Slobozi-mă, că tatăl mieu şi mumă-mea mai mult nu nădăjduiesc că mă vor mai vedea”.
7 Şi i-au zis lui socrul său: „Rămâi la mine şi eu voiu trimite la tatăl tău şi îl voiu înştiinţa de rândul tău”.
8 Iară Tovia au zis: „Ba, ci mă slobozi la tatăl mieu!”
9 Şi sculându-să Raguil, i-au dat lui pre Sara, muiarea lui, şi jumătate din avuţii, oameni şi dobitoace şi argint, şi binecuvântându-i pre ei, i-au slobozit, zicând:
10 „Dumnezeul ceriului să vă fericească pre voi, fiilor, mai înainte de ce voiu muri eu”.
11 Iară featei i-au zis: „Cinsteaşte pre socrii tăi, că ei sânt acum părinţii tăi! Să auz de tine veaste bună!” Şi o au sărutat pre ea.
12 Şi Edna au zis cătră Tovia: „Frate iubite, Domnul ceriului să te aşeaze şi să-mi dea mie să văz pre fiii tăi din Sara, fata mea, ca să mă veselesc înaintea Domnului.
13 Şi, iată, puiu la tine, ca pre un odor, pre fiica mea; şi să nu o măhneşti pre ea”.
14 După aceastea, s-au dus, şi Tovie, binecuvântând pre Domnul, că au îndreptat calea sa, şi bine au cuvântat pre Raguil şi pre Edna, muiarea lui.
15 Şi au mers până ce s-au apropiiat ei de Ninevi.