11
1 Şi au zis Rafail cătră Tovia: „Ştii, frate, cum ai lăsat pre tatăl tău?
2 Să meargem noi mai înainte decât muiarea ta şi să gătim casa. Ia, dară, îndemână fiiarea peaştelui”.
3 Şi purceasără şi veni împreună şi cânele după ei. Iară Ana şedea în drum căutând să vază venind pruncul pre cale.
4 Şi l-au zărit pre el viind şi zisă tatălui lui: „Iată, fiiul tău vine, şi omul cel ce au mers împreună cu el”.
5 Şi au zis Rafail: Ştiu eu, Tovia, că va deşchide tatăl tău ochii săi. Tu, dară, unge cu fiiarea ochii lui şi muşcându-l să va freca şi va lăpăda albeaţele şi te va vedea pre tine”.
6 Iară Ana, alergând, au căzut preste grumazul fiiului său şi i-au zis lui: „Văzu-tu-te-am, fiiule! De acum voiu muri!” Şi au plâns amândoi.
7 Iară Tovit ieşea la uşe, ci să împiedeca; iară fiiul lui au alergat la el şi au apucat pre tatăl său şi au frecat cu fiiarea ochii tătâne-său, zicând: „Cutează, tată!”
8 Şi deaca l-au usturat, au frecat ochii săi şi au ras de pre găocile ochilor lui albeaţele. Şi văzind pre fiiul său, au căzut pre grumazul lui şi au plâns,
9 Şi au zis: „Bine eşti cuvântat, Dumnezeule, şi bine e cuvântat numele Tău în veaci, şi binecuvântaţi sânt toţi sfinţii Tăi îngeri, că m-ai bătut şi m-ai miluit, că, iată, văz pre fiiul mieu, Toviia”.
10 Şi au întrat fiiul lui, bucurându-să, şi au spus tătâne-său lucrurile ceale mari care s-au făcut în Midiia.
11 Şi au ieşit Tovit întru întimpinarea noru-sa, bucurându-să şi binecuvântând pre Dumnezeu, la poarta Ninevii. Şi să mira cei ce-l vedea pre el mergând, că au văzut. Şi Tovit mărturisea înaintea lor că l-au miluit pre el Dumnezeu.
12 Şi deaca s-au apropiiat Tovit de Sara, noru-sa, o au binecuvântat pre ea, zicând: „Bine ai venit, fiică, bine e cuvântat Dumnezeu, Cel ce te-au adus la noi! Şi tatăl tău şi mumă-ta!”
13 Şi s-au făcut bucurie tuturor fraţilor lui, celor din Ninevi.
14 Că au venit Ahiahar şi Nasvas, vărul lui. Şi au ţinut nunta lui Tovia cu veselie şeapte zile.