1 Pe-atuncea, în Cezaria,
Trăia un om, cari se numea
Corneliu. El era sutaşi,
Fiind din ceata de ostaşi
„Italiana”. Tot mereu,
2 Temutu-s-a de Dumnezeu;
La fel, şi cei din casa lui.
A împărţit, norodului,
Multe pomeni şi, ne-ncetat,
Lui Dumnezeu, el s-a rugat.
3 Cam pe la ceasu-al nouălea,
Pe când Corneliu se găsea
În rugăciune adâncit,
În viziune, lămurit,
Văzu îngerul Domnului
Intrând în odăiţa lui.
4 „Corneliu!” – îngerul îi zise.
Acesta, ţintă, îl privise:
„Ce este Doamne?” – i-a răspuns.
„Rugile tale au ajuns,
La Domnul, şi-au fost ascultate.
De milosteniile-ţi toate,
Acuma, El Şi-a amintit,
Căci înainte-I s-au suit.
5 Iată ce-ai de făcut acum:
Găteşte-ţi oamenii de drum,
Şi-apoi, spre Iope, să pornească.
Acolo, ei au să-l găsească
Pe Simon, Petru poreclit.
6 Omul acela-i găzduit
La Simon tăbăcarul, care
Îşi are casa lângă mare.
El îţi va spune, negreşit,
Ce trebuie înfăptuit.”
7 Când îngerul a dispărut,
Corneliu-ndată a făcut
Precum îi spuse. A chemat
Doi slujitori şi un soldat,
Care erau în casa lui.
Le spuse cum al Domnului
Înger, în casă, i-a venit
Şi cum, apoi, i-a desluşit
8 Ce are-a face. Imediat,
La Iope, slugile-au plecat.
9 În ziua ce-a urmat, în zori,
Pe când ceata de slujitori,
De Iope, se apropia,
Cam pe la ceasu-al şaselea,
Petru, pe casă, s-a suit,
Ca să se roage, liniştit.
10 Apoi, l-a prins o foame mare.
Pe când făcea el de mâncare,
Într-o răpire, a căzut.
11 S-a deschis cerul şi-a văzut
Un vas, precum o faţă mare –
De aşternut pe masă – care
Îşi avea colţurile toate,
Strânse-mpreună şi legate.
În jos, uşor, el s-a lăsat
Şi, pe pământ, s-a aşezat.
12 Multe făpturi, în vas, erau:
Şi dobitoace se aflau –
Din cele cu patru picioare –
Păsări, precum şi târâtoare.
13 O voce, gravă şi adâncă,
Îi zise: „Taie şi mănâncă!”
14 Dar, Petru a răspuns, îndată:
„Nu Doamne, căci eu, niciodată –
De când mă ştiu – nu am mâncat
Ceva spurcat şi necurat.”
15 Vocea, din nou, s-a auzit:
„Ceea ce Domnu-a curăţit,
Să nu mai numeşti tu, spurcat!”
16 Lucrul acest s-a repetat,
Exact de trei ori, după care,
La cer, vasul acela mare
A fost luat. Pe când şedea
17 Petru, gândit, căci nu ştia
Ce-nseamnă ceea ce-a văzut,
În poartă-i, tocmai au bătut
Cei trei, pe care i-a trimis
Corneliu-n Iope, când le-a zis
Ca să se ducă, imediat,
18 La Petru. Ei au întrebat,
Dacă acel cari se numeşte
Simon, zis Petru, găzduieşte
19 Acolo. Petru mai şedea
Şi, la vedenii, se gândea,
Când Duhul Sfânt l-a înştiinţat:
„Eşti, de trei oameni, căutat.
20 Acum, degrabă, scoală-te
Şi-apoi, cu ei, pogoară-te
Îndată, fără şovăire,
Fiindcă Eu le-am dat de ştire,
Să vină a te căuta.
Pleacă dar, iute, nu mai sta!”
21 Petru, atuncea, s-a grăbit,
În curtea casei, de-a ieşit
Şi, spre cei trei, s-a îndreptat:
„Eu sunt. De ce m-aţi căutat?”
22 „Pe noi, la tine, ne-a trimis
Corneliu” – slugile au zis.
„Omul acesta e sutaşi,
Peste o ceată de ostaşi.
De Dumnezeu, e temător,
Şi-ntreg neamul Iudeilor,
Numai de bine, l-a vorbit.
La el, un înger a venit,
Trimes din partea Domnului,
Şi-i spuse ca, în casa lui,
Pe tine-n grabă să te cheme.
Deci hai cu noi şi nu te teme,
Pentru că invitat tu eşti,
În casa lui, ca să-i vorbeşti.”
23 Petru, în casă, i-a poftit,
Şi-n acea zi, i-a găzduit,
24 La el. În zori, s-au deşteptat
Şi-apoi, la drum, ei au plecat.
Şi câţiva fraţi au mai venit,
Din Iope, de i-au însoţit
Către-a Cezariei cetate.
Cu rudele apropiate
Şi cu ai săi prieteni, sta
Corneliu, şi îi aştepta.
25 Să intre, Petru a voit,
Însă Corneliu i-a ieşit
‘Nainte şi s-a aruncat,
Îndată, jos şi s-a-nchinat,
În faţa lui, pân’ la pământ.
26 „Omule, scoală, căci nu sânt
Decât un om şi eu!” – i-a spus
Petru, şi-l ajută ca, sus,
Să se ridice; iar apoi,
27 Vorbind, intrară amândoi,
În casă, unde mulţi şedeau,
Nerăbdători, şi-i aşteptau.
28 Privindu-i, Petru a vorbit:
„Prin Lege, nu-i îngăduit
Să se-nsoţească un Iudeu,
Cu un alt neam. Dar, Dumnezeu
Mi-a arătat, ca nu cumva,
Să mai numesc, pe cineva,
Că e spurcat, sau necurat.
29 De-aceea, când voi m-aţi chemat,
Fără cârtire, am venit.
Să-mi spuneţi dar, ce aţi voit,
Când, după mine, aţi trimis?”
30 „Cam patru zile sunt” – a zis
Corneliu – „de când mă aflam,
În casa mea, şi mă rugam.
Să fi fost ceasu-al nouălea,
Când am avut vedenia.
Un om, atuncea, am văzut,
În faţa mea, că a şezut.
Avea o haină lucitoare,
Ce-l învelea pân’ la picioare.
31 Omul acela mi-a vorbit:
„Corneliu! Domnu-a auzit,
Rugile tale. A văzut,
Ce milostenii, ai făcut.
De ele, El Şi-a amintit,
Căci, înainte-I, s-au suit.
32 Iată ce-ai de făcut acum:
Găteşte-ţi oamenii, de drum,
Şi-apoi, spre Iope, să pornească.
Acolo, ei au să-l găsească,
Pe Simon, Petru poreclit.
Omul acela-i găzduit,
La Simon tăbăcarul, care
Îşi are casa, lângă mare.
El va veni să îţi vorbească.”
33 După vedenia cerească,
Grabnic, trimis-am după tine,
Iar tu făcut-ai foarte bine,
Că ai venit. Noi aşteptăm,
Nerăbdători, să te-ascultăm.
Ce ai, din partea Domnului,
Te rog, acuma, să ne spui.
Deci, Domnul ce ţi-a poruncit?”
34 Petru, privirea, şi-a rotit
Peste cei care s-au aflat,
Acolo strânşi, şi-a cuvântat:
„Într-adevăr, văd bine eu,
Acuma dar, că Dumnezeu
Nu e, nicicând, părtinitor.
35 Din orice neam e – sau popor –
Cel care e neprihănit,
De Dumnezeu, este primit.
36 Cuvântul Său, L-a trimis El,
Copiilor lui Israel
Şi, Evanghelia, le-a vestit
Chiar prin Hristos, Cel dovedit
Că este Domnul tuturor.
37 Acuma, orice-ascultător
De-aicea, cred c-a auzit
Cuvintele ce-au împânzit
Ţinuturile din Iudeea
Şi cele de prin Galileea,
După ce-a propovăduit
Ioan, botezul. Negreşit,
Că voi, cu toţii, aţi aflat,
38 Că Duh Sfânt, Domnul a turnat,
Pe-Acel Nazarinean, Iisus,
Care – din loc, în loc – S-a dus,
Plin de puterea Lui, făcând
Bine la toţi şi vindecând
Pe cei bolnavi. Cei îndrăciţi
Erau, de duhuri, curăţiţi.
Iisus era-nsoţit, mereu,
În lucrul Său, de Dumnezeu.
39 Noi suntem martori: am văzut
Tot ceea ce El a făcut,
Printre Iudei. De-asemeni, ştim
Ce-a fost şi la Ierusalim.
Iudeii, însă, L-au luat,
Pe-al crucii lemn, L-au atârnat
Şi L-au ucis, în acest fel.
40 Trei zile, mort, a zăcut El,
Dar Dumnezeu L-a înviat;
Iar El, la mulţi, S-a arătat,
41 Dar nu întreg norodului,
Ci nouă, martorilor Lui,
Care-am băut şi am mâncat
Cu El, după ce a-nviat.
Pe noi, ‘nainte, Dumnezeu,
Martori, ne-alese-a-I fi mereu.
42 Iisus, să propovăduim,
Ne-a spus, şi să mărturisim,
Neîncetat, noroadelor,
Că pus a fost judecător,
De Domnul, peste-ai lumii sorţi:
Şi peste vii, şi peste morţi.
43 De El, prorocii ne vorbesc,
Iar cei cari cred în El, găsesc,
Prin al Său Nume, îndurare
Şi, astfel, dobândesc iertare,
Pentru păcatul săvârşit.”
44 Tocmai când Petru a rostit
Aceste vorbe, Duhul Sfânt,
Din cer, venit-a pe pământ
Şi, peste toţi ce-au ascultat
Cuvântul, El S-a revărsat.
45 Toţi credincioşi-acolo-aflaţi –
Cari, împrejur, erau tăiaţi,
Şi cari, cu Petru-au fost veniţi –
Rămaseră adânc uimiţi,
Văzând că darul minunat,
Al Domnului, a fost turnat
46 Şi peste Neamuri. Auzeau,
Cum toţi, acum, în limbi, vorbeau
Şi preamăreau, pe Dumnezeu.
Petru a zis: „Vă-ntreb dar, eu:
47 Se poate opri apa, oare,
Ca oamenii aceştia, care
Primit-au Duh Sfânt ca şi noi,
Să nu se şi boteze-apoi?”
48 Astfel, a poruncit la fraţi,
Ca toţi să fie botezaţi,
În Sfântul Nume-al lui Iisus.
Ei au făcut precum le-a spus
Petru, şi-n urmă-au stăruit
Să mai rămână, negreşit,
Câteva zile, şi apoi
Abia, să plece, înapoi.