1 Toţi, din Iudeea, auziră –
Apostoli, fraţi – cum că primiră
Şi Neamurile, Duhul Sfânt,
Prin al lui Dumnezeu Cuvânt.
2 Când, la Ierusalim, apoi,
Petru se-ntoarse înapoi,
A fost mustrat, de cei din jur,
Ce-aveau tăierea împrejur.
3 „Cum ai putut, de ai intrat
Şi la aceia ai mâncat,
Cari, împrejur, nu sunt tăiaţi?” –
Îl întrebară, supăraţi.
4 Petru le-a spus ce s-a-ntâmplat,
În timpul cât a fost plecat:
5 „Tocmai la Iope mă aflam
Şi, chiar atunci, când mă rugam,
Într-o răpire, am căzut
Şi-o viziune, am avut.
Un vas, precum o faţă mare
De aşternut pe masă, care
Îşi avea colţurile toate
Strânse-mpreună şi legate,
În jos, încet, s-a tot lăsat
Şi, pe pământ, s-a aşezat.
Vasul, la mine, a venit,
6 Iar eu, într-însul, am privit.
Multe făpturi, în el, erau:
Şi dobitoace se aflau –
Din cele cu patru picioare –
Păsări, precum şi târâtoare.
7 O voce, gravă şi adâncă,
Îmi spuse: „Taie şi mănâncă!”
8 Eu, însă, am răspuns, îndată:
„Nu Doamne, căci eu, niciodată,
De când mă ştiu, nu am mâncat
Ceva spurcat şi necurat.”
9 Glasul, din nou, s-a auzit:
„Ceea ce Domnu-a curăţit,
Să nu mai numeşti tu, spurcat!”
10 Lucrul acest s-a repetat,
Exact de trei ori, după care,
La cer, vasul acela mare –
Cât faţa mesei – s-a-nălţat.
11 Îndată, am fost căutat,
De trei bărbaţi, care-au venit,
De la Cezaria. Vestit
12 Am fost, de Duh, de-a lor venire,
Să nu fac vreo deosebire
Şi să îi însoţesc apoi.
Ăşti şase fraţi au fost cu noi
Şi, împreună, am intrat,
La cel la care-am fost chemat.
13 Omul acel ne-a povestit,
Cum că un înger a venit
Şi-a zis: „Trimite să se ducă
Oameni, la Iope, să-l aducă
Pe Simon Petru. Ţine minte:
14 Va spune astfel de cuvinte,
Prin care veţi putea să fiţi –
Tu şi-a ta casă – mântuiţi.”
15 Eu începusem să vorbesc,
Când Duhul Domnului ceresc,
Peste-acei inşi, S-a aşezat,
La fel precum s-a întâmplat,
La începuturi, şi cu noi.
16 De spusa Domnului, apoi,
Mi-am amintit eu, imediat:
„Ioan, cu apă-a botezat,
Dar, şi mai mult, voi căpătaţi:
Cu Duh Sfânt, fi-veţi botezaţi.”
17 Deci, Dumnezeu le-a hărăzit,
Darul, pe care L-am primit,
Când, în Hristos, noi am crezut.
Dacă ăst lucru l-am văzut,
M-am întrebat: „Cum mă pot eu,
Împotrivi, lui Dumnezeu?”
18 Când aste lucruri auziră,
Încet, cu toţi se potoliră,
Iar, în final, ei L-au slăvit,
Pe Domnul: „El a dăruit,
Şi Neamurilor, pocăinţă” –
Au zis apoi. „Le dă putinţă,
La toţi dar, să se pocăiască
Şi astfel, viaţă, să primească.”
19 Aceia ce s-au risipit,
Atunci când s-a dezlănţuit
Prigoana care l-a răpus
Pe Ştefan, iată că s-au dus
De-ajunseră-n Fenicia,
Cipru şi Antiohia.
Aceşti-au propovăduit,
Mereu, pe unde s-au oprit,
Cuvântul, numai la Iudei;
20 Dar fost-au câţiva, dintre ei,
Care, din Cipru, se trăgeau;
Alţi-n Cirena locuiau.
În Antiohia-au venit
Şi-acolo, au mărturisit
Şi Grecilor, despre Iisus –
De Evanghelia Lui, le-au spus.
21 Prin multe locuri, au umblat
Şi, peste tot, neîncetat,
Al Domnului braţ i-a-nsoţit.
În număr mare, au venit
Oameni, care i-au ascultat.
Încrezători, s-au arătat,
În vorba lor, în ce-au văzut,
Şi-apoi, în Domnul, au crezut.
22 Mult, despre-aceştia, s-a vorbit,
Iar veştile s-au auzit
Pân’ la Ierusalim. Astfel,
Biserica găsi căci cel
Mai potrivit ca să se ducă
Şi ştiri, de-acolo, să aducă,
Barnaba este, negreşit.
Pe dată, el a şi pornit,
Spre Antiohia. Ajuns
23 Acolo, el a fost pătruns
De harul cari l-a revărsat
Domnul, din cer, şi i-a-ndemnat
Pe toţi, ca hotărâţi, mereu,
Să stea lipiţi, de Dumnezeu.
24 De către toţi, bine văzut,
Era Barnaba, şi ştiut
Ca om foarte evlavios,
Plin de Duh Sfânt şi credincios.
Astfel, mulţi oameni au venit
Şi, Domnului, s-au alipit.
25 Apoi, Barnaba a plecat
La Tars, unde l-a căutat
Pe Saul, ca, apoi, să-l ia
26 Cu sine-n Antiohia.
Un an întreg, ei au luat,
Parte, la adunări, şi-au dat
Învăţătură, tuturor.
Aicea – ucenicilor –
Întâia oară, li s-a dat,
Un nume nou. Ei s-au chemat
„Creştini”. Deci, a pornit ăst nume,
Din Antiohia, în lume.
27 În Antiohia, sosiră
Nişte proroci, care veniră
De la Ierusalim. Acei
28 Oameni avură, printre ei,
Pe un proroc, Agab, numit.
Prin Duh, acesta a vestit
Că lumea fi-va bântuită,
Curând, de-o foamete cumplită.
Când lucru-acesta s-a-ntâmplat,
Claudiu fost-a împărat.
29 Toţi ucenicii au găsit,
Că este foarte potrivit,
Ca fiecare, dintre ei,
Să dea fraţilor lor Iudei,
După putinţă, ajutor.
30 Astfel, prin grija tuturor,
Au strâns aceste ajutoare
Şi fost-au date, spre păstrare,
Prezbiterilor – sau „bătrâni”.
Ajunseră-n ale lor mâni,
Prin Saul şi Barnaba care
Au dus aceste ajutoare.