1 Pe-atunci, Biserica avea,
Acolo-n Antiohia,
Nişte învăţători, precum
Şi-unii proroci. Iată-i acum:
Barnaba, Simon – poreclit
Şi Niger; Luciu – cel venit
De la Cirene; i-a urmat
Cel cari Manaen s-a chemat –
Acesta a copilărit
Cu Saul şi cu cel sortit
A fi-n Iudeea împărat
Şi cari, Irod, a fost chemat.
2 Pe când, cu posturi, ei slujeau
Lui Dumnezeu şi se rugau,
Duhul Cel Sfânt zise: „Aveţi,
Deoparte, Mie, să-Mi puneţi
Pe Saul şi Barnaba, care
Chemaţi sunt, pentru-a Mea lucrare.”
3 Ei au postit şi s-au rugat,
Iar după ce şi-au aşezat,
Toţi, mâinile, peste cei doi,
I-au învoit să plece-apoi.
4 Astfel, Barnaba a pornit
La drum, de Saul, însoţit.
Spre Seleucia plecară,
Trimişi de Duh, şi se urcară
Pe o corabie, cu gând
De-a merge-n Cipru. Ajungând
5 În Salamina – la Iudei –
Cuvântul Domnului, prin ei,
În sinagogă, S-a vestit.
Cât timp au propovăduit,
Acest Cuvânt, Iudeilor,
Ioan le fuse slujitor.
6 Până la Pafos au umblat,
Pe insulă, în lung şi-n lat.
Pe un Iudeu, au întâlnit,
Acolo, Bar-Iisus numit.
Un fals profet fusese el,
Şi-un vrăjitor. Omul acel,
7 Pe dregător îl însoţea.
Paulus Sergius se numea
Înaltul dregător. Îndat’
El, pe Barnaba, l-a chemat,
Iar când şi Saul a venit,
Dorinţa şi-a mărturisit
S-asculte-al Domnului Cuvânt.
8 Văzând că cei doi gata sânt
De a vorbi cu dregătorul,
Furios, Elima „vrăjitorul” –
În felu-acesta-i tălmăcit
Numele lui – s-a-mpotrivit,
Şi a-ncercat, cu stăruinţă,
Pe dregător, de la credinţă,
Să îl abată, negreşit.
9 Saul – cari Pavel s-a numit –
Plin de Duh Sfânt, s-a ridicat
Şi, la el, ţintă, s-a uitat:
10 „Mult crezi că-ţi va mai merge ţie?
Om rău şi plin de viclenie,
Tu, fiu de drac, tu, om al firii,
Vrăjmaş crunt al neprihănirii,
Nu vei mai înceta tu, oare,
Să strâmbi, a Domnului cărare?!
11 Acum, mâna lui Dumnezeu,
Are să te apese greu:
O vreme, orb, vei rămânea
Şi soarele, nu-l vei vedea!”
Din cer, o ceaţă-ntunecată
Căzut-a peste el, îndată,
De-a trebuit ca să găsească
Pe cineva, să-l însoţească.
12 Văzând că orb e vrăjitorul,
Uimit rămase dregătorul,
Crezând, din tot sufletul lui,
Învăţătura Domnului.
13 De-ai săi tovarăşi însoţit,
Pavel, din Pafos, a pornit
Cu o corabie. Mergea
La Perga, în Pamfilia.
Ioan i-a părăsit apoi
Şi, la Ierusalim, ‘napoi,
El s-a întors. Ceilalţi plecară,
14 Din Perga, şi drumu-şi urmară
Până în Antiohia,
Aflată în Pisidia.
Acolo-n ziua de Sabat,
În sinagogă, au intrat,
15 Iar după ce s-au isprăvit,
Proroci şi Lege, de citit,
Fruntaşii sinagogi-au pus,
Oameni, să meargă, de le-au spus:
„Dragi fraţi, de vreun cuvânt aveţi,
De-ndemn, pentru norod, spuneţi!
Acum, de sunteţi pregătiţi,
Puteţi veni ca să vorbiţi.”
16 Pavel, de jos, s-a ridicat
Şi-apoi, cu mâna, semn le-a dat,
Zicând: „Bărbaţi israeliţi,
Şi voi, ceilalţi, cari vă găsiţi
Aici şi cari sunteţi, mereu,
Ascultători, de Dumnezeu,
Vă rog, acum, atenţi să staţi
Şi vorba să îmi ascultaţi.
17 Ştiţi că poporul Israel,
Are un Dumnezeu; iar El,
Pe-ai noşti’ părinţi doar, i-a chemat,
Căci i-a ales, şi-a ridicat,
Acest norod, la cinste mare,
De mult, în timpurile-n care
Fost-a-n Egipt. Cu braţul Lui,
Apoi, din a Egiptului
Ţară, i-a scos, într-un târziu.
18 Purtările lor, în pustiu –
Căci patruzeci de ani umblară,
Până când, în Canaan, intrară –
Domnul, mereu, le-a suferit.
19 După ce El a nimicit
Şapte popoare, cari erau
În calea lor, căci locuiau
Chiar în Canaan, al nost’ popor
A moştenit pământul lor,
Cari, patru veacuri jumătate,
Roade le-a dat, îmbelşugate.
20 Când timpul s-a apropiat,
Judecători, Domnul le-a dat,
Printr-un proroc – prin Samuel.
21 Apoi, poporul, de la el,
Cerut-a şi un împărat.
Şi astfel, Dumnezeu le-a dat
Pe Saul – al lui Chis fecior –
Din Beniamin. În fruntea lor,
El, patruzeci de ani, a stat.
22 Fiind, apoi, înlăturat,
În locu-i, David a venit,
Despre cari a mărturisit
Chiar Domnul: „Iată, am aflat
Pe cineva, cu-adevărat,
Pe gustul Meu, şi ştiu că el
Are să facă-n aşa fel,
Ca voia să Mi-o împlinească.
David, el o să se numească,
Şi este al lui Iese fiu.”
23 Din David, Domnul, mai târziu,
Aşa cum a făgăduit,
Pentru popor, a dăruit
Pe marele Mântuitor:
Iisus e-Acela, fraţilor!
24 ‘Nainte ca să vină El,
Pentru întregul Israel,
Ioan a propovăduit
Botezul – voi l-aţi auzit –
Spre pocăinţă. Când sfârşise
25 Însărcinarea ce-o primise,
El zis-a: „Cine credeţi voi,
Că aş fi Eu?” Iar, mai apoi,
Ioan vorbi în acest fel:
„Iată că nu sunt eu, Acel.
Ci-n urma mea, un Altul vine.
El e mai mare decât mine,
Şi-ncălţămintea-I, din picioare –
Să I-o dezleg – nu sunt în stare.”
26 Deci, fraţilor – care, de neam,
Sunteţi din fiii lui Avram –
Precum şi voi care, mereu,
Teamă aveţi, de Dumnezeu,
Am să vă dau, acum, o veste:
Cuvântul mântuiri-aceste,
Vouă v-a fost trimis! Noi ştim
27 Căci cei de la Ierusalim,
Pe Domnul, nu L-au cunoscut.
Astfel, prin ceea ce-au făcut,
Prin faptul că L-au osândit
Chiar pe Iisus, au împlinit
Cuvintele prorocilor,
Care – ştiţi bine, fraţilor –
Că sunt citite, ne-ncetat,
În sinagogă, la Sabat.
28 Măcar că El nu a avut
Vină de moarte, i-au cerut,
Toţi, lui Pilat, să Îl omoare
29 Şi-au împlinit cuvântul care
Fusese scris, despre Iisus.
Apoi, într-un mormânt, L-au pus,
30 Dar Dumnezeu L-a înviat,
31 Din morţi, iar El S-a arătat,
Zile în şir, necontenit,
Celor care L-au însoţit
Din Galileea, pe-al Său drum,
Pân’ la Ierusalim. Acum,
Aceia sunt martorii Lui,
În mijlocul norodului.
32 Noi, vestea bună, v-o dăm: iată,
Făgăduinţa ce-a fost dată,
De Dumnezeu, părinţilor,
33 Azi, pentru noi – copiii lor –
A împlinit-o – cum v-am spus –
Prin învierea lui Iisus,
Aşa precum fusese zis
Şi cum, în Psalmul doi, stă scris:
„Iată că Tu eşti Fiul Meu,
Pe care azi, L-am născut Eu.”
34 Că El, din morţi, L-a înviat
Încât nu va mai fi mâncat
De putrezire, a promis
Chiar Domnu-atuncea când a zis:
„Ceea ce am făgăduit,
Lui David, fi-va împlinit
De Mine, cu credincioşie.”
35 De-aceea, în alt Psalm, mai scrie:
„Ca al Său Sfânt să putrezească,
El n-are să îngăduiască.”
36 Aşa cum fost-a rânduit
De Domnul, David a slujit
Celor din vremea sa. Apoi,
El a murit şi, înapoi,
Pământului, fusese dat.
Lângă părinţi, înmormântat,
A fost cuprins de putrezire.
37 Dar vrem ca să vă dăm de ştire
Căci Cel pe care L-a trezit
Domnul, din morţi, n-a putrezit.
38 Să ştiţi că-n El doar, fraţilor,
Iertare a păcatelor,
Vi se vesteşte. Deci, oricine
39 Crede în El – şi, la El, vine –
Prin El va dobândi iertare,
La toate lucrurile care,
Legea lui Moise nu putea,
În nici un fel, ca să o dea.
40 Deci, seama să luaţi la voi,
Să nu se-ntâmple, mai apoi,
Ce-au spus proroci-n cartea lor:
41 „Vai, dispreţuitorilor!
Uitaţi-vă! Miraţi, priviţi,
La toate-acestea şi, pieriţi!
Căci iată, după al Meu plac,
În timpul vostru, am să fac,
Pe faţă, o lucrare mare,
Căreia nu-i veţi da crezare,
În nici un chip, dacă – cumva –
V-ar povesti-o cineva.”
42 Când ucenicii au ieşit
Afară, Neamuri au venit,
Grabnic, la ei şi i-au rugat,
Ca şi la celălalt Sabat,
Să le vorbească – de se poate –
Iar, despre-aceste lucruri toate.
43 Când adunarea s-a sfârşit,
Să plece, lumea s-a zorit.
Barnaba şi Pavel, apoi,
S-au dus şi ei. După cei doi,
Porniră-ndată mulţi Iudei
Şi prozeliţi. Atuncea, ei,
Cu dragoste, i-au îndemnat
Să stăruiască, ne-ncetat,
Cu toţi, în harul Domnului.
44 Venind ziua Sabatului,
S-a adunat, cu mic cu mare,
Aproape întreaga suflare
Cari, în cetate, s-a găsit,
Căci, să audă, a voit,
Cuvântul Domnului. Pe dată,
45 Văzând mulţimea adunată,
Iudeii, iute, s-au umplut
De pizmă şi au început,
Contra lui Pavel, să vorbească
Şi chiar să îl batjocorească.
46 Dar Pavel şi Barnaba-au stat,
În faţa lor, şi-au cuvântat,
Cu îndrăzneală: „Iată, noi,
Cuvântul Domnului, la voi –
Întâi de toate – L-am vestit.
Dar pentru că nu L-aţi primit –
Şi singuri dar, vă judecaţi
Nevrednici ca să căpătaţi
Veşnica viaţă – vă lăsăm
Şi, către Neamuri, ne-nturnăm.
47 Domnul, aşa, ne-a poruncit:
„Te-am pus să fii, te-am rânduit,
Lumina Neamurilor. Deci,
Pe-ale pământului poteci,
Până la marginile lui,
Duci mântuirea Domnului.”
48 Când Neamurile auziră,
Aceste vorbe, preamăriră
Cuvântul Domnului, căci El,
A dat norodului acel,
Prilej de mare bucurie;
Iar toţi cei rânduiţi să vie,
La viaţă, au crezut îndată,
Cuvântul spus. Prin ţara toată,
49 Cuvântul Domnului mergea,
Şi-n orice loc, El pătrundea.
50 Iudei-atunci s-au mâniat
Şi, grabnic, au întărâtat
Pe toţi fruntaşii, din cetate;
De-asemeni, fură-ntărâtate
Femeile cucernice,
Cu vază, şi puternice.
Astfel, cu toţii au stârnit
Prigoana, şi i-au izgonit,
Iute, din ale lor hotare
Pe Pavel şi Barnaba, care
51 Praful ce li s-a adunat,
Pe încălţări, l-au scuturat
În contra lor şi-apoi, zorit,
Către Iaconia-au pornit.
52 Toţi ucenicii, plini, erau,
De Duh Sfânt, şi se bucurau.