1 Cu bine, au ajuns cei doi,
Până-n Iaconia, şi-apoi,
În sinagogă, au intrat,
Unde, astfel, au cuvântat,
Încât mulţimea – de Iudei
Şi Greci – crezură ce-au spus ei.
2 Iudeii care n-au crezut,
Să întărâte, s-au zbătut,
Îndată, al Neamurilor
Suflet, în contra fraţilor.
3 Pavel şi cu Barnaba-au stat –
Chiar după tot ce s-a-ntâmplat –
Mult, în Iaconia, vorbind
Şi-n Domnul propovăduind
Cu îndrăzneală. Dumnezeu
Adeverise, tot mereu,
Cuvântul Său, referitor
La har, şi-n faţa tuturor,
Prin cei doi, semne, El făcea
Şi mari minuni înfăptuia.
4 Ajuns-au gloatele-n cetate,
Astfel, să fie dezbinate.
Mulţi, pe apostoli, îi urmau;
Alţii, după Iudei, mergeau.
5 Iudei şi Neamuri se-nvoiră –
După ce mai întâi primiră,
De la ai lor capi, aprobare –
Ca să se pună în mişcare,
Să poată să îi prigonească,
Să-i bată, să-i batjocorească
Şi să-i omoare, mai apoi,
6 Cu pietre. Dar, aflând, cei doi,
În Licaonia-au fugit.
Acolo, s-au adăpostit
În Listra şi în Derbe – cari
Erau cetăţile mai mari,
Din Licaonia. Mereu,
7 Ei au vorbit, de Dumnezeu
Şi, Evanghelia, au vestit,
La tot norodul întâlnit.
8 Era, în Listra, un olog;
Din naştere-a fost slăbănog,
Căci, niciodată, n-a umblat.
9 Jos, lângă Pavel, el a stat
Şi-a ascultat vorbirea lui.
În ochii slăbănogului,
Când Pavel, ţintă, a privit,
Că poate fi tămăduit,
A înţeles, căci el vedea,
Credinţa mare, ce-o avea.
10 De-aceea, zise, cu glas tare:
„Hai, scoală-te drept, în picioare!”
O săritură a făcut
Ologul, şi a început
Să umble, fără greutate.
11 Când au văzut cele-ntâmplate,
Noroadele s-au minunat
Şi-n limba lor, au cuvântat:
„Zeii s-au pogorât, la noi,
Şi au chip omenesc!” Apoi,
12 Ei, pe Barnaba, l-au numit
Jupiter; nume potrivit,
Şi pentru Pavel, au aflat:
Mercur, acesta fu chemat,
Căci iscusit s-a dovedit,
Cuvântul, când l-a mânuit.
13 Templul, cari fost-a închinat
Lui Jupiter, era aflat
Chiar în cetate, la intrare.
Acolo, preotul cel mare,
Al templului, tauri aduse,
Cununi apoi, pe cari le puse
În urmă-n faţa porţilor,
Căci jertfe, apostolilor,
A vrut s-aducă. Imediat,
De-ntreg norodu-a fost urmat.
14 Barnaba, când a auzit –
Şi Pavel – iute au sărit
În mijlocul noroadelor,
Şi-au sfâşiat, în faţa lor,
Veşmintele şi au strigat:
15 „Ce faceţi?! Ce va apucat?!
Staţi şi uitaţi-vă, la noi,
Căci suntem oameni, ca şi voi!
Acuma dar – cum v-am mai spus –
O veste bună, v-am adus,
Ca să lăsaţi voi, la o parte,
Aceste lucruri, ce-s deşarte,
Şi să vă-ntoarceţi, negreşit,
La Dumnezeu, cari a zidit
Pământ şi mare, cer şi stele,
Precum şi tot ce este-n ele.
16 În veacurile-ndepărtate,
Lăsat-a Neamurile, toate,
Să umble, precum ele vor,
În căile plăcute lor,
17 Măcar că Domnul, niciodat’,
La drept vorbind, nu S-a lăsat
Fără să facă mărturie:
V-a făcut bine, cum se ştie,
Că a dat ploaie, după care
V-a dat şi vremuri roditoare,
Şi hrană – din belşug – v-a dat,
Şi bucurie v-a turnat,
În inimi, de vi le-a umplut.”
18 Cu mare greu, ei au putut
Să-mpiedice, acel popor,
De-a le aduce jertfe, lor.
19 Din Antiohia, veniră
Nişte Iudei, cari se grăbiră
S-aprindă ura gloatelor,
În contra apostolilor.
Cu pietre, Pavel fu lovit,
Şi-apoi, crezând că a murit,
L-au scos afară din cetate.
20 Dar, după cele întâmplate,
Când ucenicii au venit,
La al său trup, şi-a revenit.
De jos, îndată, s-a sculat
Şi, în cetate, a intrat.
A doua zi, el a pornit
Spre Derbe, fiind însoţit
Şi de Barnaba. Ei, aici,
21 Au câştigat mulţi ucenici,
Când, Evanghelia, au vestit.
Sfârşind, cei doi au revenit,
La Listra, în Iaconia,
Apoi în Antiohia
22 Şi-au întărit, în calea lor,
Sufletul ucenicilor.
Să stăruie, i-au îndemnat –
Toţi – în credinţă, ne-ncetat,
Spunând că-n cer, la Dumnezeu,
Doar prin necazuri şi prin greu,
Putem pătrunde. Când sfârşiră,
23 Pentru Biserici, rânduiră
Prezbiteri. Apoi, s-au rugat,
Au ţinut post şi i-au lăsat
În grija Domnului, în care
Se încrezuse fiecare.
24 Trecură prin Pisidia,
S-ajungă în Pamfilia.
25 Sosiţi în Perga, au vestit
Cuvântul şi-apoi, au venit,
În jos, până-n Atalia.
26 De-acolo, cu corabia,
În Antiohia, apoi,
Se reîntoarseră cei doi,
De unde-n grija harului
Cel nesfârşit al Domnului,
Au fost, şi ei, încredinţaţi –
Pentru lucrăi – de către fraţi.
27 După venirea lor, pe dată,
Biserica fu adunată,
Şi-n urmă, ei au povestit,
Tot ceea ce a-nfăptuit
Domnul, prin ei, când – la credinţă –
El a găsit de cuviinţă,
Ca şi pe Neamuri, să le cheme.
28 Apoi, destul de multă vreme,
Cu ucenici-au petrecut,
Acolo, în acel ţinut.