1 Câţiva bărbaţi, în vremea ‘ceea,
Tocmai veniră din Iudeea,
Şi le-au spus fraţilor: „Să ştiţi,
Că nu puteţi fi mântuiţi,
Dacă-mprejur, nu v-aţi tăiat,
Aşa cum Moise a lăsat.”
2 Pavel, atuncea, însoţit
Şi de Barnaba, a pornit
Un schimb de vorbe – viu rostite –
Şi de păreri deosebite.
Fraţii, îndată, au găsit,
Că lucrul cel mai potrivit,
Ar fi ca Pavel şi Barnaba –
Şi câţiva fraţi – cu toată graba,
Să ceară apostolilor –
Precum şi prezbiterilor
De la Ierusalim – un sfat.
3 Atunci, pe gânduri, n-au mai stat,
Ci au făcut precum au spus
Şi, spre Ierusalim, s-au dus.
Biserica i-a însoţit
Până cetatea-au părăsit,
Urmând drumul Feniciei
Şi-apoi cel al Samariei.
Pe unde au trecut, mereu,
De-ntoarcerea la Dumnezeu
A Neamurilor, au vorbit.
Mari bucurii au dăruit,
În orice loc, în calea lor,
În rândurile fraţilor.
4 Când, în Ierusalim, intrară,
Apostoli-i întâmpinară,
Prezbiterii, şi-a mai venit
Biserica. Ei le-au vorbit
Despre tot ce s-a petrecut,
Şi despre ceea ce-a făcut –
În orice loc – Domnul, prin ei.
5 Atunci, unii din Farisei –
Care-au crezut – s-au ridicat,
Din locurile-n care-au stat,
Spunându-le, celor din jur,
Cum că tăierea împrejur,
De Neamuri, trebuie făcută,
Şi-asemeni, trebuie ţinută
Legea lui Moise, negreşit.
6 Apostolii s-au întâlnit,
Cu toţi prezbiterii, la sfat
Şi, împreună-au căutat
Să afle ce-ar fi de făcut.
7 Petru, atunci, când a văzut
Că multă vorbă s-a iscat,
Se ridică şi-a cuvântat:
„Iată, dragi fraţi, cuvântul meu:
De-un timp încoace, Dumnezeu,
Ştiţi că alegere-ntre voi
Făcut-a, chiar aici, la noi,
Ca Neamurile câte sânt,
Al Evangheliei cuvânt,
Să-l poată auzi, prin mine,
Şi să îl creadă. Ştiţi prea bine
8 Că Domnul, care-a cunoscut
Ale lor inimi, a făcut
Ca şi ei, mântuiţi, să fie,
Lăsând, şi peste ei, să vie,
Din cer, al Său Duh Sfânt apoi.
9 Astfel, El – între ei şi noi –
Nu vede vreo deosebire,
Căci le-a făcut o curăţire
A inimilor, prin credinţă.
10 De ce aveţi dar, rea voinţă,
Şi-L ispitiţi pe Dumnezeu,
Punând – acum – acest jug greu,
Pe gâtul ucenicilor,
Pe care – cum ştiţi, fraţilor –
Nici noi măcar, nu l-am purtat,
Şi nici ai noşti’ părinţi, vreodat’?
11 Atât noi, cât şi ei, credem
Că mântuiţi, acum, suntem
Prin harul Domnului Iisus.”
12 Nimeni, nimic, nu a mai spus,
Ci-ntreaga adunare-a stat,
Tăcută, şi i-au ascultat
Pe Pavel şi Barnaba, cari
Au povestit ce minuni mari,
Domnul, mereu, a săvârşit –
Prin ei – pe unde-au poposit,
De-atâtea ori, în calea lor,
În mijlocul Neamurilor.
13 Când au sfârşit de cuvântat,
Iacov, şi el, s-a ridicat
Ca să vorbească tuturor:
„Mă ascultaţi dar, fraţilor!
14 Simon, întâi, ne-a arătat
Cum, către Neamuri, S-a uitat
Domnul voind ca un popor,
S-aleagă, din mijlocul lor,
Să-i poarte Numele. Firesc,
15 Cu acest fapt, se potrivesc
Cuvintele prorocilor.
Iată ce scrie-n cartea lor:
16 „Am să mă-ntorc, după aceea,
Ca să ridic, în vremea ‘ceea,
Cortul lui David, la loc iar,
Din prăbuşire. Aşadar,
Ruinele am să-i zidesc
Şi-am să-l înalţ iar, căci voiesc
17 Să Îl urmeze, pas cu pas –
Toţi oamenii ce-au mai rămas –
Pe Domnul, iar alături lor,
Să fie a Neamurilor
Mulţime, peste cari, mereu,
Este chemat Numele Meu;
18 În acel fel, Domnul vorbeşte,
El care şi înfăptuieşte
Aceste lucruri nevăzute,
Care, de El doar, sunt ştiute,
Din veşnicie.” Aşadar,
19 Eu zic: să nu mai punem iar,
Pe Neamuri, cari se-ntorc ‘napoi –
La Dumnezeu – greutăţi noi.
20 Eu cred că-i bine a le scrie,
Despre ce trebuie să ştie,
Şi-anume, ca să se ferească
De pângărirea idolească,
De-ale curviilor păcate,
De sânge, vite sugrumate.
21 Căci Moise, din vechime, are
Oameni ai săi, şi-n fiecare
Sabat, îl propovăduiesc,
În sinagogi, când îl citesc.
22 Apostolii îl ascultară,
Prezbiterii seama luară
Şi-apoi, Biserici-au vorbit;
Iar, în final, toţi au găsit
Că trebuie ca să aleagă
Pe câţiva inşi, care să meargă –
Pe lângă Pavel şi Barnaba –
Să ducă dar, cu toată graba,
În Antiohia, de-ndată,
Decizia ce-a fost luată.
Astfel, din fraţi, au fost găsiţi,
Ca fiind cei mai potriviţi,
Iuda – cel cari s-a mai chemat
Barsaba – şi a fost urmat
De Sila. Aceşti doi bărbaţi,
Erau de vază, între fraţi.
23 Prin ei, Biserica a scris,
O carte, în care a zis:
„Apostolii, prezbiterii
Şi toţi fraţii Bisericii:
Scrisoare către ceilalţi fraţi
Cari, între Neamuri, sunt aflaţi,
Acum – în Antiohia,
Siria şi Cilicia.
Dragi fraţi, întâi, avem a spune,
La toată lumea, plecăciune!
24 Aflaţi dar, că am auzit,
Că de la noi, uni-au venit –
Făr’ a avea însărcinare –
Ca să v-aducă tulburare,
Prin vorbele ce le-au purtat.
Ei, sufletul, v-au tulburat,
Spunând că trebuie, dragi fraţi,
Ca împrejur să vă tăiaţi,
Legea lui Moise s-o păziţi,
Asemeni nouă ca să fiţi.
25 Noi, după ce ne-am adunat
Şi laolaltă-am cugetat,
Iată, acuma, am găsit
Că lucrul cel mai potrivit
Este s-alegem, dintre noi,
Pe câţiva inşi, pe cari, spre voi,
Să-i îndreptăm, cu toată graba,
Cu preaiubiţii noşti’ Barnaba
Şi Pavel – cei care şi-au pus,
26 Pentru al Domnului Iisus
Sfânt Nume, în joc, viaţa lor.
27 Astfel, trimis-am fraţilor,
Pe Iuda şi pe Sila, care,
Aceleaşi lucruri, fiecare,
Prin viu grai, au să vi le spună.
28 Căci nu vrem ca să se mai pună,
Pe voi, vreo greutate-n plus,
Afară doar de ce v-am spus
Că trebuie ca să păziţi.
29 Deci voi, mereu, să vă feriţi
De lucrurile pângărite,
Cari, idolilor, sunt jertfite,
De-ale curviilor păcate,
De dobitoace sugrumate,
De sânge. Dacă vă păziţi
De-aceste lucruri, voi să ştiţi
Că va fi bine tuturor.
Fiţi sănătoşi dar, fraţilor.”
30 Rămas bun, după ce-şi luară,
De la Biserică, plecară
Spre Antiohia, de-ndată,
Unde, mulţimea adunată
Îi aştepta, cu nerăbdare.
Au dus scrisoarea, după care,
31 Fraţii – citind-o, imediat –
În suflete, s-au bucurat,
Căci le-aducea îmbărbătare.
32 Apoi, Iuda şi Sila, care
Erau proroci, i-au întărit,
Pe fraţi, prin ceea ce-au vorbit.
33 O vreme, au rămas la fraţi
Şi doar pe urmă-au fost lăsaţi
Să se întoarcă înapoi,
34 Dar Sila a găsit, apoi,
Cu cale, să nu părăsească
Ţinutul – să mai zăbovească.
35 Pavel şi cu Barnaba-au stat
Şi ei pe loc şi-au învăţat
Noroadele, mereu vorbind,
Cuvântul propovăduind.
36 Trecând câteva zile-abia,
De când, în Antiohia,
Se aflau ei, Pavel s-a dus
Şi, lui Barnaba, el i-a spus:
„Hai să ne-ntoarcem, să plecăm
Şi, pe la fraţi, să colindăm.
Deci, din cetate, în cetate,
Trecem prin locurile toate
În care noi am poposit
Şi-n care-am propovăduit
Cuvântul. Dacă ţi-e pe plac,
Îi vom vedea, pe toţi, ce fac.”
37 Barnaba a voit să-l ia
Şi pe Ioan – cari se numea
Şi Marcu – dar s-a-mpotrivit
38 Pavel, care a socotit
Că nu e bine să îl ia,
Căci încă din Pamfilia,
Ioan, de ei, s-a despărţit
Şi-n lucru, nu i-a însoţit.
39 Neînţelegerea fu mare,
Încât pornit-a fiecare,
Pe drumul său – s-au despărţit.
Barnaba a fost însoţit
De Marcu; cei doi s-au urcat
Pe o corabie, de-ndat’,
Şi, către Cipru, au pornit.
40 Pavel, de Sila însoţit –
După ce-n grija harului
Cel nesfârşit al Domnului,
De fraţi, a fost încredinţat –
La drum plecă, ne-ntârziat.
41 El străbătut-a Siria,
Urmând apoi Cilicia,
Cuvântul propovăduind,
Bisericile întărind.