1 Pavel şi Sila au trecut
Prin Amfipoli, şi-au străbătut
Şi Apolonia apoi.
Astfel, ajunseră cei doi,
Pân’ la Tesalonic, în care
Era o sinagogă mare,
Ce adunase mulţi Iudei.
2 Cum avea Pavel obicei,
În sinagogă, a intrat,
La rând, trei zile de Sabat
Şi, din Scriptură, le-a vorbit,
3 Dovedind – clar şi lămurit –
Cum că Hristosul trebuia
Să sufere, şi-asemenea,
Să-nvie. „Deci, acest Iisus,
Pe care vi-L vestesc” – a spus
Pavel, după toate aceste –
„Să ştiţi voi, că Hristosul este.”
4 Unii din ei, şi-un număr mare
De greci, femei de frunte, care
Teamă de Domnul au avut,
Tot ce-a spus Pavel, au crezut
Şi au sfârşit trecând apoi,
Grabnic, de partea celor doi.
5 Iudeii care n-au crezut,
De pizmă-ndată, s-au umplut;
În jurul lor, au adunat
Mulţi oameni şi-au întărâtat
Cetatea. Toţi, la unison,
Asupra casei lui Iason,
Cu furie, s-au aruncat
Şi să îi prindă-au încercat,
Pe Pavel şi pe Sila; dar,
Truda lor fost-a în zadar.
6 Furioşi, pentru că nu-i aflară,
Pe Iason, ei îl înhăţară
Şi pe câţiva fraţi. I-au luat
Şi-n grabă i-au înfăţişat,
‘Naintea dregătorilor,
Strigând apoi, în faţa lor:
„Oameni-aceşti-au răscolit
Întreaga lume, şi-au venit,
Acum, şi-aici! După cum ştiţi,
7 De Iason, fost-au găzduiţi.
Ei sunt contra Cezarului!
Sunt contra ordinelor lui!
La toată lumea, ei au spus
Că e alt împărat: Iisus!”
8 Astfel, Iudei-au tulburat
Întreg norodul adunat,
Încât Iason şi ceilalţi fraţi,
9 Cu greu au fost eliberaţi,
Căci fiecare, negreşit,
Să dea zălog, a trebuit.
10 Pavel şi Sila-au fost luaţi,
Şi-apoi, trimişi – de către fraţi –
Noaptea, la Berea. Aici, ei,
În sinagogă, la Iudei,
Intrară, de cum au sosit.
11 Iudei-aceştia i-au primit,
Căci inimi mai alese-aveau,
Decât cei care se aflau
Pe la Tesalonic. Apoi,
Ei au primit, de la cei doi,
Cuvântul. Râvnă dovedeau,
Scripturile, când le citeau,
Voind să vadă, lămurit,
De-i drept tot ce li s-a vestit.
12 Mulţi începură-atunci să crează.
La fel, multe femei de vază,
Din ale Grecilor, crezură
Şi ucenici, mulţi, se făcură.
13 Când, la Tesalonic, aflară
Iudeii, că cei doi intrară
În Berea şi că au vestit
Cuvântul, grabnic, au venit
Acolo şi, prin vorba lor,
Ei, inima noroadelor,
S-o tulbure, au încercat.
14 Pe Pavel, fraţii l-au luat –
După această întâmplare –
Şi îl trimiseră pe mare.
La Berea, Sila a rămas,
Cu Timotei, în acel ceas.
15 Cei ce cu Pavel se porniră,
Pân’ la Atena-l însoţiră.
Cu bine-ajunseră şi-apoi,
S-au întors, grabnic, înapoi,
A sa poruncă aducând,
De-a fi urmat cât mai curând,
De Sila şi de Timotei.
16 Pe când îi aştepta pe ei,
Pavel, în duh, s-a-ntărâtat,
Văzând cât e de încărcat,
De idoli, acel loc. Astfel,
17 În sinagogă, vorbea el,
În fiecare dimineaţă,
Iudeilor, iar, în piaţă,
Celor pe care-i întâlnea.
18 Cu marii filozofi, vorbea,
Cari epicurieni erau,
Precum şi stoici. Mulţi ziceau:
„Palavragiul, ce voieşte?
Despre ce, oare, ne vorbeşte?”
Iar alţii, când l-au auzit
Cum, pe Iisus, el L-a vestit,
Au zis, de siguranţă plini:
„Vesteşte dumnezei străini.”
19 Atunci, mâna, pe el, au pus
Şi, la Areopag, l-au dus,
Unde l-au întrebat apoi:
„Putem afla, acum, şi noi,
Ce-i astă-nvăţătură nouă?
20 Împărtăşeşte-ne-o şi nouă,
Fiindcă tu aduci ceva
Ciudat, pentru auz. Cumva,
Ne spune-acuma, fără frică,
Ce vrea aceasta, ca să zică?”
21 Cine-n Atena locuia,
În altfel, vremea, nu-şi trecea,
Decât umblând, veşti, a căta
Şi, ceva nou, a asculta.
22 Acolo, la Areopag,
Pavel vorbitu-le-a cu drag:
„Bărbaţi Atenieni! Voiesc
A spune-ntâi, că vă găsesc
Foarte religioşi. Mergeam
23 Şi, prin cetate, mă uitam,
Atent, la locurile care
Le aveţi voi, pentru-nchinare.
Descoperit-am aşadar,
În drumul meu, chiar şi-un altar,
Pe care-i scris, cum am văzut,
„Pentru un Domn necunoscut”.
Ei bine, ceea ce cinstiţi
Cu toţii, dar fără să ştiţi,
Tocmai aceea, vestesc eu.
24 Aflaţi acum, că Dumnezeu,
Cel care, lumea, a făcut –
Cu tot ce-n ea a fost văzut –
Este chiar Domnul cerului,
Precum şi al pământului,
Care, nicicând, n-a locuit,
În templele ce le-au zidit
Mâini omeneşti. Lui nu-i slujesc
25 Astfel de mâini – nu-i trebuiesc.
Căci El este Acela care
Dă, tuturor, viaţă, suflare,
Şi toate lucrurile. El
26 Făcut-a dar, în aşa fel,
Încât toţi oameni-au ieşit
Din unul, şi au locuit
Pământul tot; le-a aşezat
Vremuri anume, şi le-a dat
Hotare, locuinţei lor,
27 Ca orişicare muritor
Să-L caute, pe Dumnezeu;
Să se silească, tot mereu,
Să-L afle, bâjbâind apoi,
Deşi, aproape e, de noi.
28 Prin El, avem noi, viaţa dar,
Şi-asemenea mişcarea, iar
Fiinţa, tot prin El, ni-e dată,
Precum ai voşti’ poeţi – odată –
De El, în graiul versului,
Au spus: „Suntem din neamul Lui.”
29 Deci, iată care-i sfatul meu:
Dacă, din neam de Dumnezeu,
Cum am văzut, ne tragem firea,
Atuncea, noi – Dumnezeirea –
Trebuie, simplu, s-o privim;
Nu trebuie să o gândim
A fi la fel aurului,
Asemenea argintului,
Sau cum sunt pietrele cioplite
De către om, meşteşugite,
Cu iscusinţă, cu mult greu.
30 Să ştiţi dar, toţi, că Dumnezeu
Nu ţine-n seamă, ce-a făcut
Omul, atunci când n-a ştiut.
El iartă deci, orice fiinţă,
De vremile de neştiinţă,
Însă, acum, oamenilor,
Le porunceşte, tuturor,
Degrabă, să se pocăiască
Oriunde-ar fi să se găsească.
31 A rânduit o zi când, iată,
Lumi-i va face judecată,
După dreptate, prin Acel
Cari fost-a rânduit de El,
Şi pentru cari a dăruit
Dovezi, de netăgăduit,
Atuncea când L-a înviat,
Dintre cei morţi.” Cum au aflat
32 Despre-nvierea morţilor,
Zâmbiră batjocoritor,
Iar unii au răspuns pe dată:
„Despre aceasta, altădată,
Să vii, şi-atunci, o să-ncercăm,
Cu-atenţie, să te-ascultăm.”
33 Pavel, apoi, i-a părăsit,
34 Dar totuşi, unii au găsit
Că-i drept ce-a spus, şi l-au crezut,
Şi, de-a lui parte, au trecut.
Printre aceştia s-a aflat
Şi Dionisie – chemat
Şi Areopagitul – iar
Alături, o femeie chiar
Venit-a, care s-a numit
Damaris. S-au mai alipit,
Sporind numărul celor doi,
Încă mulţi alţii, mai apoi.