1 În urmă, Pavel a plecat,
De la Atena, şi-a intrat
Până-n Corint, unde-a găsit
2 Pe un Iudeu, cari s-a numit
Acuila. Omul se trăgea
Din Pont; nevasta-i se numea
Priscila. Ei au părăsit
Italia şi au venit
În acel loc, când au plecat
Iudeii care s-au aflat
La Roma, căci a poruncit
Claudiu, ca toţi – negreşit –
Să plece. La aceşti iudei,
Pavel veni. Pentru că ei,
3 Acelaş’ meşteşug, aveau,
Ca Pavel – corturi făureau –
Acesta a rămas la ei.
4 Pavel vorbea, pentru Iudei,
Şi pentru Greci, neîncetat,
În sinagogă, la Sabat.
5 Când Timotei însă-a sosit
Din Macedonia-nsoţit
De Sila, Pavel s-a dedat
Vestirii doar, şi-a arătat
Iudeilor, clar, desluşit,
Cum că Iisus Cel răstignit
Este Hristos. Dar ei râdeau
6 Şi în batjocură-l luau.
Pavel, atunci, şi-a scuturat
Haina, de praf, şi-a cuvântat:
„Al vostru sânge o să cadă,
Pe capul vostru. Să se vadă
Că sunt curat! De-acum, mereu,
La Neamuri, mă voi duce eu.”
7 Când, de acolo, a plecat,
La Iust, în casă, a intrat.
Omul acela se temea,
De Dumnezeu; el locuia
Chiar lângă sinagogă. Dar,
8 N-a vorbit Pavel, în zadar,
Căci Crisp şi toată casa lui
Primi Cuvântul Domnului.
În sinagogă, el avea,
Un loc fruntaş. De-asemenea,
Mulţi Corinteni l-au ascultat,
Pe Pavel, şi s-au botezat,
Pentru că-n Domnul, au crezut.
9 Noaptea, când Pavel a avut
O viziune, i-a vorbit
Domnul, zicând: „Necontenit,
Vorbeşte dar! Şi să nu taci,
Ci fă ce trebuie să faci.
10 Să nu te temi, pentru că Eu,
Cu tine, am să fiu mereu
Şi nimeni, rău, nu îţi va face.
Vorbeşte dar, şi fii pe pace,
Căci mult norod am, în cetate.”
11 Pavel, un an şi jumătate,
În locu-acela, a mai stat.
Pe Corinteni, i-a învăţat,
În tot timpul şederii lui,
Despre Cuvântul Domnului.
12 Când, în Ahaia, Galion
Ocârmuia, la unison,
Iudeii, toţi, s-au răsculat;
Pe Pavel, ei l-au înhăţat
Şi l-au târât apoi, pe dată,
La scaunul de judecată,
13 Plângându-se-mpotriva lui,
În faţa dregătorului:
„Omul, pe care l-am adus,
Aţâţă lumea, căci i-a pus,
Pe oameni, ca să se închine,
Lui Dumnezeu. Dar nu e bine
Aşa cum el i-a îndemnat,
Căci felu-acesta de-nvăţat
E împotriva Legii noastre.
Vrem sfatul înălţimii voastre!”
14 Să-nceapă vorba, ar fi vrut
Pavel, atunci, dar n-a putut,
Căci Galion a cuvântat:
„Iudei, eu v-aş fi ascultat,
Cu cuviinţă, de cumva,
Ar fi fost vorba de ceva
Blestemăţie, sau – ştiu eu? –
Vreo faptă rea, sau lucru greu.
15 Dar dacă ne-nţelegeri sânt
În ce priveşte vreun cuvânt
Sau nume, din a voastră Lege,
Nu-i treaba mea a le-nţelege.
Peste acestea, nu-ncercaţi
Judecător, să mă luaţi!”
16 Apoi, i-a alungat îndată,
Din sala pentru judecată.
17 Iudeii s-au înfuriat
Şi, la bătaie, l-au luat,
Atuncea, pe Sosten, cel care,
În sinagogă, e mai mare.
Dar Galion, nepăsător,
Privea, la tămbălăul lor.
18 Pavel, la Corinteni, a stat
Un timp destul de-ndelungat.
În urmă, el i-a părăsit,
Pe fraţii săi şi a pornit,
Cu o corabie, la drum –
Spre Siria – având acum,
Însoţitori, pe Acuila
Şi-a lui soţie, Priscila.
Pavel, în Chencrea, când ajunse,
Întâi şi-ntâi, capul îşi tunse,
Căci avusese de-mplinit
O juruinţă. Au sosit
19 Şi la Efes. El i-a lăsat,
Pe-nsoţitori, şi a intrat,
În sinagogă, la Iudei,
20 Cari l-au rugat să stea, la ei,
Mai mult timp. Însă, el n-a stat,
Ci, ziua bună, şi-a luat,
21 Şi-a zis: „Eu sunt grăbit să plec,
Căci trebuie să îmi petrec
Această sărbătoare mare –
Deci sărbătoarea viitoare –
Cu fraţii, la Ierusalim.
Dar sper să ne reîntâlnim,
Dacă vrea Domnul, căci apoi,
Mă voi întoarce iar, la voi.”
Sfârşit-a ce-a avut de spus,
22 Şi, cu corabia, s-a dus
Către Cezaria, grăbind
Înspre Ierusalim. Sosind,
Bisericii, el i-a urat
De bine şi-a pornit îndat’ –
Cu mare zor, căci se grăbea –
S-ajungă-n Antiohia.
23 În Antiohia, a stat
Puţină vreme, şi-a luat,
Apoi, din nou, la străbătut,
Tot al Galatiei ţinut,
Precum şi-al Frigiei, oprind
Din loc în loc şi întărind
Pe ucenicii de acolo.
24 Tocmai atunci, veni Apolo,
La Efeseni. El se trăgea,
De neam, din Alexandria.
Cu al vorbirii dar, dotat
Fusese el, şi învăţat
Şi tare fiind în Scripturi,
25 Dădea mereu învăţături,
La oamenii din jurul lui,
Asupra Căii Domnului.
Un duh foarte-nfocat avea
Şi-amănunţit el le vorbea,
La toţi, despre Iisus, măcar
Că el – de fapt – n-avea habar
Decât de-al lui Ioan botez.
26 Vorbea deci, după al său crez,
În sinagogă, cu-ndrăzneală
Şi-ncredere, fără sfială.
El, auzit fu, de Acuila
Şi de soţia sa, Priscila;
Cei doi, îndată, l-au luat
La ei şi-apoi i-au arătat,
Mai bine, Calea Domnului.
27 Când au văzut dorinţa lui,
Ca în Ahaia, imediat,
Să plece, l-au îmbărbătat
Fraţii, fiind pe placul lor,
Şi-ndată, ucenicilor,
Le-au scris ca să-l primească bine,
Pe-acela care, la ei, vine.
Când a ajuns, a ajutat,
Prin harul care i-a fost dat,
De Dumnezeu, pe toţi acei
Care-au crezut, căci pe Iudei,
28 El cu putere-i înfrunta,
În faţa lumii, şi-arăta,
Din ceea ce-n Scripturi s-a spus,
Cum că Hristosul e Iisus.