1 Pavel, după ce a-ncetat
Zarva aceea, i-a chemat
Pe ucenici şi le-a vorbit.
Cu sfaturi, el i-a întărit,
Iar când sfârşit-a, şi-a luat
Un bun rămas şi a plecat,
În Macedonia. Aici,
2 I-a-mbărbătat, pe ucenici,
Cu multe sfaturi. La sfârşit,
Spre Grecia, el a pornit,
3 Unde, trei luni, a petrecut.
Apoi, spre Siria, a vrut
Să plece, dar de veste-a prins,
Cum că Iudeii i-au întins
Curse. Atuncea, s-a gândit,
Că este mult mai potrivit,
Să vină-n Macedonia.
4 Îl însoţeau, prin Asia,
Sopater – al lui Pir fecior,
Din Berea; iar, alături lor,
Fu Aristarh şi Secund – cel
De la Tesalonic; cu el,
Gaiu era – cel ce venea
Din Derbe. De asemenea,
I-a însoţit şi Timotei.
S-au mai alăturat de ei,
Tihic şi Trofim, mai apoi –
Din Asia, erau cei doi.
5 ‘Naintea noastră, au plecat
Şi-n Troa, ei ne-au aşteptat.
6 Când praznicul Azimilor
Trecut-a, noi, pe urma lor,
Cu o corabie-am pornit,
De la Filipi, şi am sosit –
După ce-am petrecut, pe mare,
Cinci zile – la Troa, în care,
O săptămână doar, am stat.
Apoi, la drum, iar am plecat.
7 În prima zi din săptămână,
Ne-am adunat cu toţii, până
Vom frânge pâinea. A vorbit
Pavel, atunci, necontenit,
Până în miez de noapte, vrând
Să plece-n zori, cât mai curând.
8 Sus, în odaia luminată,
Mulţimea era adunată.
9 Un tânăr, Eutih numit,
Şezând la geam, a adormit,
În timpul lungii cuvântări
Ţinută-acelei adunări,
De către Pavel. L-au văzut
Toţi, îngroziţi, cum a căzut
Din geam, de la al treilea cat.
De jos, mort, fost-a ridicat.
10 Pavel, atuncea, a venit,
La Eutih s-a repezit
În braţe, el l-a ridicat
Şi-apoi, astfel, a cuvântat:
„Să nu vă tulburaţi, defel,
Căci al său suflet este-n el.”
11 Au urcat iarăş’, înapoi,
Pâinea a frânt, vorbind apoi,
Până în zori. Când a sfârşit
Cu cina, el i-a părăsit.
12 Flăcăul, viu, a fost adus,
Iar lucru-acesta a produs
Mari mângâieri, căci s-a văzut
Minunea care s-a făcut.
13 Noi la corabie-am venit
Şi, către Asos, am pornit,
Unde-ntâlnire, am avut,
Cu Pavel, care a făcut,
Drumul, pe jos. Când a sosit,
14 Toţi cu corabia-am pornit
Spre Mitilene. Am plecat
15 Şi de aici, şi-am navigat
Până la insula cea mare,
Chemată Chios, după care
În zori, la Samos, am sosit.
Plecat-am iar, căci am dorit
Şi la Troghilion să stăm.
A trebuit ca să plecăm,
Din nou şi, în Milet, apoi,
A doua zi, intrarăm noi.
16 Pavel s-a hotărât să plece
Şi, pe lângă Efes, a trece
Fără a se opri aici.
El nu voia a pierde nici
Prea multă vreme-n Asia,
Grăbit fiind, căci îşi dorea
Ca la Ierusalim să fie,
Când Cincizecimea o să vie.
17 Când, încă, la Milet, a stat,
Pavel, prezbiteri, a chemat,
De la Efes. Ei au venit,
18 Iar el, în ăst fel, le-a vorbit:
„Faţă de voi, ştiţi ce purtare
Am, şi-am avut, din ziua-n care,
În Asia, eu am venit.
19 Plin de smerenie-am slujit,
Cu multe lacrimi, Domnului,
În mijlocul necazului
Şi-a încercărilor pe care
Le ridicau, fără-ncetare,
Iudeii, uneltind mereu.
20 Voi ştiţi, prea bine, cum că eu
N-am ascuns lucrurile care
Pot a vă fi folositoare,
Şi, fără teamă, ne-ncetat,
Învăţături, poveţi v-am dat,
Atât în faţa gloatelor,
21 Cât şi în case. Grecilor,
Iudeilor, cu stăruinţă,
Vorbitu-le-am, de pocăinţă
În Dumnezeu şi le-am mai spus
Să creadă în Hristos Iisus,
Care-I al nostru Domn. Acum,
22 Împins de duhul, plec la drum,
Către Ierusalim, cu toate
Că nu ştiu, încă, ce se poate
23 Să mi se-ntâmple. Duhul Sfânt,
Îmi dă de ştire că îmi sânt,
Necazuri multe, rânduite
Şi multe lanţuri pregătite.
24 Dar eu nu ţin la viaţa mea,
Ca la ceva scump, ci aş vrea
Să îmi sfârşesc, cu bucurie,
Slujba care îmi este mie
Încredinţată, de Iisus,
Şi calea mea – cum am mai spus –
Deci Evanghelia harului
Cel nesfârşit al Domnului,
Mereu, s-o propovăduiesc.
25 Ştiu, chiar acum când vă vorbesc,
Că voi, cei printre care eu
Vestit-am al lui Dumnezeu
Împărăţie, nu puteţi
Ca faţa să mi-o mai vedeţi.
26 De-aceea, vă mărturisesc
Că azi, curat, eu mă simţesc,
De-al vostru sânge, fraţilor –
Deci, de sângele tuturor –
27 Pentru că v-am vestit, mereu,
Întreg planul lui Dumnezeu.
28 Acuma dar, dragii mei fraţi,
Asupra voastră, să vegheaţi
Şi-asupra turmei, peste care,
Sunteţi episcopi, fiecare,
Puşi chiar de Duhul Sfânt. Să ştiţi
Cum trebuie să păstoriţi
Biserica lui Dumnezeu,
Ce-a câştigat-o El, cu greu,
Cu al Său sânge. Ştiu prea bine,
29 Că au să vină, după mine,
Aici, la voi, lupi răpitori,
Care vor fi necruţători,
30 Cu turma. Se vor ridica
Mulţi, după ce eu voi pleca,
Cu-nvăţături ce-s mincinoase,
Despre lucrări ce-s stricăcioase,
Ca să atragă – fraţilor –
Pe ucenici, de partea lor.
31 De-aceea, zic: vegheaţi mereu
Şi amintiţi-vă că eu,
Trei ani întregi, neîncetat,
Zile şi nopţi, sfaturi am dat,
La fiecare dintre voi.
32 Ne despărţim, acuma, noi,
De-aceea-n mâna Domnului
Precum şi a Cuvântului
Harului Său, vă las, cu bine,
Căci El doar poate, pe oricine,
Ca sufleteşte, să-l zidească
Şi poate să-l învrednicească,
La moştenire, cu cei sfinţi.
33 Nu am râvnit nici la arginţi
Şi nici la aurul cuiva.
La haine, sau la altceva,
Nicicând, eu nu am jinduit.
34 Întotdeauna, am muncit,
Să am, spre trebuinţa mea
Şi-a celui care mă-nsoţea.
35 În toate, pildă, eu v-am dat
Şi-n acest fel, v-am arătat
Că trebuie să-i sprijiniţi
Pe cei slabi şi să v-amintiţi
De ceea ce Domnul Iisus,
Când fost-a pe pământ, a spus:
„Mai bine e să dăruieşti,
Decât este ca să primeşti”.”
36 Când a sfârşit, a-ngenuncheat
Şi, împreună, s-au rugat.
37 Apoi, în plâns, au izbucnit
Şi, rând pe rând, toţi au venit
La Pavel, de l-au sărutat,
Cu drag, şi l-au îmbrăţişat.
38 În acea clipă, fiecare
Era cuprins de întristare,
Căci Pavel, în a sa vorbire,
Le dete tuturor de ştire
Că nu îl vor mai revedea.
Apoi, pân’ la corabia
Cu care Pavel a plecat,
Mâhniţi, cu toţii l-au urmat.